Pensiile vin mai devreme în decembrie
Sâmbătă, 29 Noiembrie 2008 • 621 Accesari (0 OnLine) • Lasa un Comentariu
Veste bună pentru pensionarii care aşteaptă cu sufletul la gură pensia, lună de lună. Poşta Română a hotărât ca în luna decembrie să distribuie pensiile în avans. Astfel că plata pensiilor de asigurări sociale de stat, pentru agricultori şi pentru cadrele militare, dar şi a celorlalte categorii de pensii se va face între 10-24 decembrie. În perioada 19-24 decembrie vor fi distribuite la domiciliu pensiile restante,iar până pe data de 30 decembrie , titularii absenţi de la domiciliu îşi vor putea ridica pensia de la sediile oficiilor poştale de care aparţin. De asemenea vor fi distribuite şi taloanele mov (aferente pensiilor plătite pe card sau în cont curent), precum şi taloanele de călătorie CFR. Toate aceste măsuri au fost luate luând în calcul faptul că angajaţii Poştei vor avea liber în perioada sărbătorilor, dar şi pentru ajutorul financiar al pensionarilor pentru a avea cu ce cumpăra bucatele pentru masa de Crăciun şi Revelion.
Claudia STĂICUŢ
Legea pensiilor a fost promulgată
Marţi, 28 Octombrie 2008 • 653 Accesari (0 OnLine) • Lasa un Comentariu
Legea privind majorarea pensiilor pentru grupele I şi II de muncă a fost promulgată de către preşedintele Traian Băsescu. Conform propunerii legislative adoptate de Parlament, „pensionarii sistemului public şi asiguraţii care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupe superioare de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, precum şi cei care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii de muncă speciale sau deosebite, beneficiază de majorarea punctajelor realizate în perioadele respective. Astfel, se majorează pensia cu 50% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa I de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau locuri încadrate în condiţii speciale şi cu 25% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri din grupa a II-a de muncă sau în locuri încadrate în condiţii deosebite”. Recalcularea pensiilor stabilite anterior intrării în vigoare a acestei legi se efectuează din oficiu de Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale şi se acordă beneficiarilor începând cu data de 1 ianuarie 2009. Promulgarea legii reprezintă o a doua lovitură pentru Guvern, în condiţiile în care Executivul susţine că nu au fost prevăzute fondurile necesare şi că în lege sunt prevăzute elemente discriminatorii.
Adelina ANEI
Pensionari bogaţi, pensionari săraci
Marţi, 21 Octombrie 2008 • 469 Accesari (0 OnLine) • Lasa un Comentariu
În judetul Prahova, unde există oameni de afaceri care câstigă zeci de mii de euro lunar, există pensii de doar 3 euro pe lună. Şi totuşi, în Ploieşti, există un pensionar care încasează lunar suma de 5.124 de lei, dupa 52 de ani şi 10 luni de muncă. O prahoveancă primeşte, însă, de şapte ani de zile, doar 11 lei pe lună adica ceva în jurul sumei de 3 euro. Femeia beneficiază doar de pensia de urmaş de pe urma soţului decedat, care, la rândul său, a cotizat la bugetul asigurarilor sociale de stat doar un an de zile, ca muncitor la CAP. Tot de şapte ani, alti doi prahoveni primesc lunar doar 40, respectiv 47 de lei. După 26 de ani de muncă in industrie, o altă prahoveancă primeşte o pensie de doar 353 de lei pe lună, iar un cetăţean, care a facut cărăuşie timp de 30 de ani are o pensie de doar 355 de lei.
Pârghiile prin care pensionarii cu venituri mici pot fi ajutaţi nu sunt în mâinile Casei de Pensii. De aceea, este necesară intervenţia direcţiilor de asistenţă socială din subordinea Direcţiei de Muncă, a primăriilor şi Consiliului Judeţean.
S-ar putea anula legea recalculării pensiilor
Joi, 16 Octombrie 2008 • 504 Accesari (0 OnLine) • 1 Comentariu
După adoptarea legii salarizării personalului din sistemul bugetar, Guvernul ar putea lua în discuţie emiterea unei ordonanţe de urgenţă prin care să anuleze legea adoptată în Parlament cu privire la recalcularea pensiilor pentru gradul I şi II. Ministrul muncii a ţinut să precizeze că pensiile celor care au lucrat în condiţii grele de muncă au crescut de la 1 octombrie cu peste 27%, cu 8% mai mult decât în cazul celorlalţi pensionari. Potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului, începând cu 1 octombrie 2008, persoanele care au avut gradele I şi II de muncă şi au ieşit la pensie până în 1990 vor beneficia de creşterea pensiilor. Într-o a doua etapă, în februarie 2009, vor fi mărite pensiile persoanelor care au ieşit din câmpul muncii între 1991 şi 1996, inclusiv. Următoarele două etape de majorare a pensiilor pentru cei cu gradele I şi II de muncă vor avea loc în iunie şi octombrie şi vor cuprinde persoanele ieşite la pensie între 1997-2001, respectiv 2002-2008. Ministrul Muncii a declarat că eforul bugetar necesar pentru creşterea pensiilor pentru grupele I şi II de muncă este de 250 milioane euro, în fiecare an, iar de această măsură vor beneficia 1,8 milioane de pensionari.
Adelina ANEI
Pensii mai mari pentru grupele I si II
Joi, 25 Septembrie 2008 • 1845 Accesari (0 OnLine) • Lasa un Comentariu
Mii de pensionari prahoveni care au lucrat în medii cu toxicitate sporita si au fost încadrati în grupa I si II de munca vor primi mai multi bani din ianuarie 2009. Legea prevede o crestere de 50% a punctului de pensie pentru cei încadrati în grupa I de munca si 25% a punctului de pensie pentru cei din grupa a II-a. Potrivit initiativei legislative adoptata de Camera Deputatilor, se doreste si o reducere a vârstei de pensionare. Mai exact, pentru cei încadrati în prima grupa vârsta de pensionare ar trebui redusa la 50%, iar pentru ceilalti diminuata cu 20%. Executivul a mai aprobat un alt doilea proiect de ordonanta, potrivit caruia persoanele încadrate în grupele I si II de munca vor beneficia, din luna octombrie a acestui an, de un numar suplimentar de puncte la calcularea pensiilor. Este vorba despre cei care s-au pensionat înainte de 1990. Proiectul a fost aprobat, numai dupa ce vârstnicii din mai multe judete au dat în judecata casele de pensii pentru a obtine recalcularea pensiei cu sporurile de care beneficiau la locul de munca. Maririle care se vor aplica de la 1 ianuarie pentru pensionarii care au lucrat în conditii grele implica un efort bugetar care se ridica la peste 800 de milioane de euro.
Adelina ANEI
Pensii pentru persoanele stabilite în stainatate
Marţi, 23 Septembrie 2008 • 487 Accesari (0 OnLine) • Lasa un Comentariu
Persoanele care si-au stabilit domiciliul în strainatate si care beneficiaza de pensii de la stat îsi vor putea primii banii în strainatate. Decizia a fost luata în urma cu câteva saptamâni prin adoptarea unei dispozitii legale în acest sens.Ca urmare, beneficiarii sistemului public de pensii stabiliti în strainatate isi pot primi pensia pe teritoriul statului de domiciliu sau de resedinta. Din judetul nostru, aproximativ 450 de pensionari ar putea primi acesti bani în tara în care s-au stabilit. Pâna în momentul de fata 36 de persoane din Prahova au solicitat procedura de export a prestatiilor. Cele mai multe cereri au venit din Germania, de la 19 pensionari. Pentru a-si putea incasa pensia in strainatate, beneficiarul trebuie sa transmita catre Casa de Pensii o declaratie de transfer în strainatate a drepturilor cuvenite. Actul va fi însotit de o copie a cartii de identitate care atesta domiciliul actual, si un document care confirma detaliile bancare. In plus, pentru a se evita efectuarea unor plati necuvenite beneficiarii nerezidenti aflati în plata au obligatia de a transmite anual pâna cel tarziu la 31 decembrie a fiecarui an, un certificat de viata.
Adelina ANEI
Pensii majorate în avans din octombrie
Sâmbătă, 20 Septembrie 2008 • 597 Accesari (0 OnLine) • 1 Comentariu
Guvernul a decis să majoreze pensiile anticipat, începând cu 1 octombrie. Cu toate că, mărirea punctului de pensie era programată pentru luna noiembrie, guvernanţii au decis să devanseze cu o lună această creştere. Pensionarii spun că este bine venită această majorare, în condiţiile în care se descurcă extrem de greu din pensia lunară. Cu toate acestea, oamenii cred că mărirea pensiilor va atrage după sine şi creşterea preţurilor la alimente şi utilităţi.
Moise Haili: „Pensiile trebuiau majorate de mult, deoarece sunt foarte mici. Mă descurc foarte greu, iar soţia mea ia pensie 150 lei. Nu putem trăi din aceşti bani. Este inadmisibil ca după atâţia ani de muncă să primim pensii aşa mici”.
Petre Drecea: „Pensiile sunt foarte mici, iar preţurile cresc de la o zi la alta. Ne ajută foarte mult această majorare, însă este cam mică. Era bine dacă făceau o diferenţă la această mărire între pensiile mici şi cele mai mari. Majorarea trebuia să fie aplicată pentru cei care iau pensii mici, nu şi pentru cei care iau peste 600 – 700 lei”.
Nicolae Ardeleanu: „Este bine venită aceată mărire în avans a pensiilor. Chiar dacă vor mai creşte şi preţurile, este bine că guvernanţii s-au gândit la veniturile pensionarilor. Eu mă descurc bine din pensie, însă sunt multe persoane de vârsta a treia care nu duc un trai bun”.
Maria Mantea: „Este necesară această creştere a pensiilor pentru că nu ne ajung banii. Am făcut două facultăţi, iar acum abia pot să mă descurc din pensie şi nu mi se pare normal acest lucru. Medicamentele şi întreţinerea mă costă destul de mult,iar preţurile alimentelor sunt destul de ridicate. Oricum, această creştere de 20% la pensie abia o să o simţim pentru că şi preţurile vor creşte”.
Punctul de pensie va fi majorat cu aproximativ 20%, de la 581,3 lei, cat este in prezent, la 697,5 lei. Următoarea majorare a pensiilor se anunţă a fi pe 1 ianuarie 2009, când, in functie de salariul mediu, valoarea punctului de pensie poate ajunge la 730-750 de lei.
Adelina ANEI
Pensionarii cer ca majorarea punctului de pensie să se faca mai devreme
Joi, 4 Septembrie 2008 • 404 Accesari (0 OnLine) • Lasa un Comentariu
Federaţia Naţională a Sindicatelor Pensionarilor din România solicită Guvernului să devanseze termenul de majorare a punctului de pensie cu 20 la suta pentru 1 octombrie, dacă tot nu s-a putut de la 1 septembrie, asa cum au solicitat reprezentanţii federaţiei. Măsura este necesară din cauza majorărilor preţurilor la produsele de bază şi serviciile necesare traiului zilnic, începute în a doua jumatăte a lui 2007 şi continuate, “cu o mai mare intensitate”, în 2008. Reprezentanţii FNSPR spun că Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse ar fi trebuit să acorde indexări ale pensiilor cel puţin la nivelul indicelui inflaţiei sau să fi majorat cu multe luni în urma valoarea punctului de pensie.
Pensiile au ramas însă neschimbate aproape un an, iar pensionarii au facut tot mai greu faţă cheltuielilor, ceea ce a dus la deteriorarea nivelului de trai. Ca urmare, FNSPR cere Guvernului, care a anunţat că va majora valoarea punctului de pensie cu 20 la sută de la 1 noiembrie, să devanseze această majorare pentru 1 octombrie, dacă nu s-a putut de la 1 septembrie, aşa cum au solicitat pensionarii. Solicitarea pensionarilor vine dupa ce, joi, PSD a anunţat că, în condiţiile în care Guvernul nu va accepta să majoreze punctul de pensie cu 20 la sută de la 1 octombrie, PSD va utiliza toate mijloacele posibile, inclusiv depunerea unei moţiuni de cenzură, pentru a forţa acest lucru. Tot joi, ministrul Muncii Paul Pacuraru a declarat că această devansare ar însemna transferuri suplimentare de la bugetul de stat şi afectarea altor domenii, cum ar fi sănătatea, educaţia şi infrastructura.
Razvan Bunea




Sus
( Voturi: 2 , Medie: 4.5 / 5 )


Comentarii Recente