Au încheiat greva
Sâmbătă, 22 Noiembrie 2008 • 545 Accesari (0 OnLine) • Lasa un Comentariu
După aproximativ 2 săptămâni de proteste, angajaţii fabricii de bere de la Azuga şi-au reluat activitatea. În sfârşit, muncitorii şi-au primit salariile, dar şi tichetele de masă restante de trei luni de zile. Oamenii au început greva după ce conducerea fabricii a anunţat că vinerea nu se mai lucrează. Indignaţi, angajaţii au venit la muncă şi au stat în curtea interioară a fabricii câteva ore bune. Apoi, au urmat alte zile de proteste în care muncitorii au cerut să primească drepturile salariale la timp şi bonurile de masă restante. Iată că situaţia s-a rezolvat, iar acum programul la fabrica de bere din Azuga a fost reluat în condiţii bune.
Adelina ANEI
Încă o zi de grevă la Azuga
Miercuri, 12 Noiembrie 2008 • 495 Accesari (0 OnLine) • Lasa un Comentariu
Situaţie conflictuală de la Fabrica de Bere din Azuga. După ce luni au intrat în grevă, muncitorii au continuat şi marţi protestele în faţa fabricii. Conflictul de muncă între angajaţi şi angajatori nu s-a încheiat, deşi şefii de secţii au încercat să poarte nenumărate discuţii cu cei de la conducere şi să ajungă la o înţelegere. Muncitorii spun că nu vor ceda până când nu vor reuşi să-şi obţină drepturile ce li se cuvin. Totul a început vineri, atunci când patronii fabricii au declarat ziua neproductivă şi le-au spus salariaţilor să nu se prezinte la muncă. Nemulţumiţi de această hotărâre, oamenii au venit la servici, dar au stat în curtea fabricii, acolo unde au protestat ore în şir. Oamenii sunt disperaţi. Tocmai acum, în pragul iernii, conducerea fabricii nu vrea să le plătească salariile întregi, ci numai 75%. Muncitorii spun că au datorii la bănci pe care trebuie să le achite, facturi ce trebuie plătite, iar banii abia le ajung. Se tem că iarna îi va prinde în această situaţie şi tot ceea ce vor este să primească tichetele de masă şi salariile la timp.
În total, fabrica de bere are 150 de muncitori, iar în momentul de faţă 100 sunt în grevă. Dacă patronii fabricii nu le vor respecta drepturile, muncitorii vor continua să stea în grevă, situaţie care va duce la o producţie tot mai slabă. În momentul de faţă, şefii de secţii încearcă să ajungă la o înţelegere cu cei de la conducere, însă, din câte se pare, patronii nu vor să cedeze. Disperaţi, salariaţii nu ştiu ce să mai facă pentru a primi salariile întregi, tichetele de masă şi banii pentru orele şi zilele suplimentare lucrate.
Adelina Anei
Grevă la Fabrica de Bere din Azuga
Marţi, 11 Noiembrie 2008 • 669 Accesari (0 OnLine) • Lasa un Comentariu
S-au săturat de condiţiile pe care trebuie să le îndure în timpul programului de lucru, dar şi de salariile mici pe care le iau şi au intrat în grevă. Este vorba despre angajaţii fabricii de bere din Azuga, care au protestat pentru a-şi obţine drepturile. Scandalul între angajatori şi angajaţi a început vinerea trecută, când conducerea fabricii a declarat ziua neproductivă şi le-a spus salariaţilor să nu se prezinte la muncă. Nemulţumiţi de această hotărâre, oamenii au venit la muncă şi au stat în curtea fabricii pentru că nu au fost de accord cu decizia luată de patroni. Astăzi, situaţia s-a repetat. Angajaţii spun că pe tot parcursul acestui an au intrat cu întârziere în posesia salariilor. Mai mult, nici tichetele de masă nu le-au obţinut la timp, fiind nevoiţi să aştepte chiar şi trei luni pentru a le primi. Sătui de această situaţie, oamenii au apelat la ultima soluţie: greva. Ei speră că, într-un final, patronii vor respecta drepturile ce li se cuvin.
Mulţi angajaţi se plâng de condiţiile în care trebuie să lucreze. Aceştia spun că nu le-a fost asigurat echipamentul de protecţie, iar în unele secţii nu există vestiare şi nici grupuri sanitare.
Şi angajaţii serviciului de pază sunt în aceeaşi situaţie. Aceştia spun că au lucrat ore suplimentare şi nu au văzut nici un ban în plus. Salariaţii speră ca până la urmă să li se acorde drepturile, iar situaţia să revină la normalitate.
Am vrut să aflăm şi părerea conducerii Fabricii de Bere, însă patronatul nu a vrut să dea nici o declaraţie.
Fabrica de bere din Azuga are, în momentul de faţă, 150 de muncitori. Dintre aceştia, 100 au intrat în grevă şi vor continua protestele dacă salariile şi bonurile de masă nu vor fi primite la timp.
Adelina Anei
Să dăruim o toamnă curată în Azuga
Luni, 3 Noiembrie 2008 • 418 Accesari (0 OnLine) • Lasa un Comentariu
„Să dăruim o toamnă curată”..acesta este sloganul campaniei de salubrizare care se desfăşoară în această perioadă în tot oraşul Azuga. Dacă până acum administraţia locală a efectuat astfel de campanii primăvara, iată că şi în toamnă azugenii pot avea un oraş mai curat. Locuitorii au fost deja informaţi despre programul campaniei şi au obligaţia să efectueze curăţenie generală în curţi, grădini, în zona din faţa locuinţelor, a blocurilor sau pe spaţiile verzi din jurul locuinţelor. Toţi localnicii trebuie să-şi depoziteze gunoiele direct în containerele firmei de salubritate, iar cei care le vor arunca la întâmplare vor primi amenzi.
„Lucrările în curs de executare sunt foarte importante şi foarte dificile. În primă urgenţă se lucrează pe strada Parcului şi pe Strada Brânduşei, unde se lucrează la modernizare, o ivestiţie de 20 de miliarde pe care dorim să o finalizam până la venirea iernii, iar dacă nu vom reuşi o vom finaliza cu siguranţă la primăvară. Este o lucrare dificilă, cu multe ziduri de sprijin, cu multe rigole de realizat, dar constructorul a mers bine şi chiar foarte bine până acum”, a declarat primarul localităţii, Adrian Purcaru.
Prin această campanie, administraţia locală doreşte ca Azuga să fie un oraş mai curat. Din câte se pare, cetăţenii au fost conştiincioşi şi au respectat indicaţiile privitoare la curăţenia de toamnă. Campania „Să dăruim o toamnă curată” a început pe 20 octombrie şi se va încheia pe 10 noiembrie.
Adelina Anei
La Azuga începe curăţenia de toamnă
Sâmbătă, 18 Octombrie 2008 • 630 Accesari (0 OnLine) • Lasa un Comentariu
Între 20 octombrie şi10 noiembrie, societatea de salubrizare MontSin va demara campania de curăţenie de toamnă în Azuga. Oraşul a fost împărţit în 5 zone, în care vor fi amplasate containere de mare capacitate pentru colectarea gunoiului. Deşeurile nedegradabile nu pot fi depozitate în containerele respective, cei care nu respectă acesastă regulă putând suporta rigorile legii.
„Vreau să-i informez pe cetăţeni că vom amplasa in fiecare dintre cele cinci zone containere mari, de 8 mc, în care vor putea depozita deţeuri mari, voluminoase, dar cu caracter biodegradabil. Această campanie nu se adresează colectării deşeurilor provenite din construcţii, demolări, sau reamenajarea apartamentelor. De asemenea, îi rog pe cetăţeni să nu depună în acele containere deşeuri electrice sau electronice, care vor fi colectate în zilele stabilite, care vor fi anunţate din timp, şi nici deşeuri periculoase – cutii de vopsele, diluant, acumulatori şi alte asemenea substanşe ori materiale care intră în această categorie” a declarat Claudiu Barcan, directorul societăţii.
Acţiunea are aca scop igienizarea oraşului şi executarea unor lucrări specifice de sezon. Autorităţile şi societatea de salubrizare aşteptă şi participarea cetăţenilor pentru un oraş mai curat şi mai civilizat.
Adelin Anei
Ca la noi la nimeni…
Sâmbătă, 11 Octombrie 2008 • 459 Accesari (0 OnLine) • 1 Comentariu
Dupa ce toata vara circulatia pe Drumul Ntaional nr. 1 a fost îngreunata din cauza lucrarilor de la Podul de la intrarea în orasul Azuga, iata ca aceeasi situatie se repeta.Saptamâna trecuta, timp de câteva zile, circulatia s-a desfasurat pe o singura banda de mers pentru ca..iar s-a lucrat. Timp de câteva luni, în plina vara, din cauza lucrarilor, autoturismele au putut circula numai pe un singur sens, iar calvarul soferilor a încetat în urma cu aproximativ o luna de zile. Iata ca acum, muncitorii s-au întors pentru a lucra din nou la pod. Muncitorii au refacut toata suprastructura podului si se vor efectua lucrari la aparatorile de pe mal. Cei mai afectati au fost soferii, care au trebuit sa dea dovada de rabdare. Parerea lor: în timp ce unii cred ca lucrarile erau necesare, altii considera ca numai în România se poate lucra de doua ori în acelasi an la acelasi pod.Reabilitarea podului care trece peste râul Prahova se ridica la 15 miliarde lei vechi.
Adelina ANEI
Festivalul Azuga, la a opta ediţie
Luni, 6 Octombrie 2008 • 651 Accesari (0 OnLine) • Lasa un Comentariu
Sâmbătă, azugenii şi turiştii s-au distrat pe cinste la cea de-a opta ediţie a Festivalului Azuga. În fiecare an, toamna, administraţia locală dă startul la distracţie două zile. Aşa s-a întâmplat şi în acest weekend, când sute de persoane au participat la festivalul organizat în parcul central din Azuga. În cadrul manifestării au avut loc concursuri de cultură generală, competiţii sportive, iar pe scenă recitalurile au fost pentru toate gusturile. Nu au lipsit grătarele încinse pe care au sfârâit mititeii, cârnaţii, pastrama şi frigăruile. Terasele au fost pline până la refuz şi cu greu se mai putea găsi un loc pentru a savura delicatesele comercianţilor. În cele două seri de festival, pe scenă au urcat Fly Project, Hara, Elena Gheorghe, Alina Sorescu, Bordo, Maria Ciobanu, Elena Nae, Anda Adam şi Ionuţ Dolănescu
“Această ediţie a festivalului a fost mult mai reuşită decât cea din anii anteriori. Mă bucur că lumea s-a simţit foarte bine şi eu consider că a fost o reuşită”, a declarat Adrian Purcaru, primarul oraşului Azuga.
Distracţia în Azuga a ţinut sâmbătă şi duminică până la miezul nopţii. Participanţii s-au declarat mulţumiţi de organizare şi s-au distrat pe cinste.
“M-am simţit excellent la festival. Am venit cu prietenii şi am mâncat o porţie de pastramă şi am băut un pahar cu vin fiert. În fiecare an vin în Azuga la festival pentru că mă simt bine şi îmi plac artiştii care cântă”, a spus un spectator.
Muzica bună, oferta variată la bunătăţi şi tarabele cu chilipiruri au fost cele trei ingrediente care au făcut din Festivalul de la Azuga o reuşită. Ca în fiecare an, evenimentul s-a încheiat cu un spectaculos foc de artificii.
Adelina ANEI
Cu TAB–ul în şanţ
Vineri, 26 Septembrie 2008 • 468 Accesari (0 OnLine) • 1 Comentariu
Nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi a ajuns cu roţile în sus. Este vorba despre conducătorul unui Transportor Auto Blindat, care aparţine Batalionului 21 din Predeal. Incidentul s-a petrecut în această după amiază
pe DN 1, în timp ce TAB- ul se îndrepta către Unitatea de Vânători de munte din Predeal.
La un moment dat, la ieşirea din Azuga, conducătorul vehiculului blindat a încercat să ocolească o maşină de la Electrica care efectua reparaţii la iluminatul public, moment în care a fost acroşat de un TIR şi s-a răsturnat pe carosabil. Din fericire, militarii aflaţi în habitaclu au scăpat nevătămaţi. La faţa locului a ajuns imediat un echipaj al pompierilor militari din Predeal şi o macara de mare tonaj, care a repus transportorul blindat pe roţi.
În urma incidentului, circulaţia rutieră în zonă a fost blocată mai bine de jumătate de oră, până la apariţia utilajului de mare tonaj, cu ajutorul căruia transportorul a fost luat de pe şosea.
Razvan Bunea
S-a răsturnat în şanţ
Sâmbătă, 20 Septembrie 2008 • 740 Accesari (0 OnLine) • 1 Comentariu
<!– /* Font Definitions */ @font-face {font-family:”Cambria Math”; panose-1:2 4 5 3 5 4 6 3 2 4; mso-font-charset:0; mso-generic-font-family:roman; mso-font-pitch:variable; mso-font-signature:-1610611985 1107304683 0 0 159 0;} @font-face {font-family:Calibri; panose-1:2 15 5 2 2 2 4 3 2 4; mso-font-charset:0; mso-generic-font-family:swiss; mso-font-pitch:variable; mso-font-signature:-1610611985 1073750139 0 0 159 0;} /* Style Definitions */ p.MsoNormal, li.MsoNormal, div.MsoNormal {mso-style-unhide:no; mso-style-qformat:yes; mso-style-parent:”"; margin-top:0in; margin-right:0in; margin-bottom:10.0pt; margin-left:0in; line-height:115%; mso-pagination:widow-orphan; font-size:11.0pt; font-family:”Calibri”,”sans-serif”; mso-fareast-font-family:Calibri; mso-bidi-font-family:”Times New Roman”;} .MsoChpDefault {mso-style-type:export-only; mso-default-props:yes; font-size:10.0pt; mso-ansi-font-size:10.0pt; mso-bidi-font-size:10.0pt; mso-ascii-font-family:Calibri; mso-fareast-font-family:Calibri; mso-hansi-font-family:Calibri;} @page Section1 {size:8.5in 11.0in; margin:1.0in 1.0in 1.0in 1.0in; mso-header-margin:35.4pt; mso-footer-margin:35.4pt; mso-paper-source:0;} div.Section1 {page:Section1;} –>
Nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi a ajuns cu roţile în sus. Este vorba despre un şofer din Bistriţa, care se îndrepta către Braşov. La un moment-dat, la ieşire din Azuga, bărbatul a pierdut controlul volanului şi a ajuns în şanţul de pe marginea drumului. Cu toate că maşina s-a răsturnat, şoferul a scăpat nevătămat dintre fiarele contorsionate deoarece purta centura de siguranţă. La faţa locului a ajuns imediat un echipaj de poliţia care a efectuat cercetările necesare pentru a stabili cauzele exacte care au dus la producerea accidentului.
„Conducătorul autoturismului nu a adaptat o viteză corespunzătoare la un carosabil umed, a pierdut controlul şi s-a răsturnat în şanţul de pe sensul lui de mers. Când am ajuns la locul accidentului şoferul ieşise deja din maşină şi nu prezenta vătămări corporale. L-am testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ”, a declarat ag. şef. adj. Constantin Coman, de la Poliţia DN1.
Conducătorul auto a tras o sperietură pe cinste. Bistriţeanul spune că dintr-o dată nu a mai putut controla maşina, a derapat şi s-a răsturnat în şanţ.
„Nici nu mai ştiu exact ce s-a întâmplat. Dintr-o dată maşina nu a mai putut fi controlată, deşi aveam aproximativ 60 km/oră”, a declarat Dragoş Frişan.
Având în vedere că precipitaţiile şi frigul şi-au făcut deja simţite prezenţa, Poliţia Rutieră vă sfătuieşte să adaptaţi viteza la condiţiile meteo – rutiere şi să circulaţi cu atenţie sporită. Poliţiştii mai recomandă ca luminile de întâlnire ale autovehiculelor să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri.
Adelina ANEI
Gata cu semafoarele de la Azuga
Miercuri, 10 Septembrie 2008 • 587 Accesari (0 OnLine) • Lasa un Comentariu
Şoferii care vin pe Valea Prahovei pot răsufla în sfârşit uşuraţi şi asta pentru că lucrările de reparaţie a părţii carosabile pe podul de la intrare în Azuga s-au finalizat. Podul are o lungime de 10 metri şi a fost afectat de inundaţii în urmă cu trei ani. Lucrările au demarat în această vară la finalul lunii iulie şi de reparaţii s-a ocupat Secţia de Drumuri Naţionale. În toată această perioadă traficul rutier s-a desfăşurat cu mare dificultate, deoarece maşinile au circulat alternativ pe o singură bandă pentru ambele sensuri. Chiar dacă lucrările la partea carosabilă s-au finalizat şi acum se poate circula normal, muncitorii vor continua reparaţiile de refacere a apărătorilor pe mal. Reabilitarea podului costă aproximativ 1,5 milioane lei, iar lucrările sunt cuprinse în programul de refacere/reabilitare a podurilor afectate de inundaţii în anul 2005.
Adelina ANEI




Sus



Comentarii Recente