Şcoala de fotbal din Buşteni trece printr-o perioadă dificilă
Marţi, 30 Septembrie 2008 • 3914 Accesari (0 OnLine) • 6 Comentarii
Şcoala de fotbal Caraimanul Euro-Africa Buşteni este printre primele şcoli de fotbal înfiinţate în România după anul 1989, având o activitate prodigioasă prin care au fost lansaţi spre înalta performanţă o sumedenie de jucători care au început „alfabetul” fotbalului aici, la Buşteni.
Asta se datorează , în totalitate, domnului profesor PETRE GAVRILĂ-preşedinte şi administrator al acestei instituţii cu caracter sportiv, un extraordinar om de fotbal, şlefuitor de talente, care a descoperit, descoperă şi va descoperii –atâta timp cât este printre noi, „stelele” fotbalului atât din România cât şi din Ghana - acolo unde patronează şi şcoala „Euro-Africa” din această ţară.
Când spun că Şcoala de fotbal, „Caraimanu Euro-Africa”, din vestita staţiune montană , trece printr-o perioadă dificilă, nu mă refer la echipa de fotbal, nici la rezultatele obţinute în prima ligă a fotbalului prahovean sau la cine ştie ce alte probleme ivite care , de fapt, nu există.
Mă refer la problemele apărute în urma unor evenimente - cu totul şi cu totul speciale, ce au pulversat întreaga şcoală, de la cei mai tineri şi noi jucători până la conducerea şcolii, evenimente ce au fost auzite şi de mai marii fotbalului românesc.
Dar, despre ce este vorba ? Este vorba despre cunoscutul goal-keeper ghanez , IBRAHIM DOSSEY, unul dintre primii jucători străini care au evoluat în România după Revoluţie şi care , actualmente, se zbate între viaţă şi moarte după un grav accident rutier ce a avut loc între Breaza şi Câmpina.
Dossey venea de la Buşteni şi după aproape 50 km. parcurşi, datorită umezelii de pe carosabil, automobilul Volkswagen Polo a derapat, a intrat pe contrasens, s-a răsucit şi a fost izbit de un alt automobil care circula în sens invers.
Impactul s-a produs în dreptul şoferului(Ibrahim Dossey) iar lovitura a fost groaznică din care cauză acesta a fost transportat urgent la Bucureşti şi operat imediat pe creier.
Dossey a fost adus , în România, de către prof.Petre Gavrilă în sezonul 2000/2001, fiind un fotbalist talentat, un portar cu reflexe extraordinare şi cu o viaţă sportivă demnă de invidiat.
Valorosul portar ghanez a fost descoperit şi remarcat de către prof.Petre Gavrilă de pe vremea când acesta antrena reprezentativa Ghanei , fiind şi component de bază al grupării africane.
Iată o scurtă „carte de vizită” a lui Ibrahim Dossey:
-Are vârsta de 36 ani, este căsătorit cu o româncă şi are o fetiţă , Geni, în vârstă de 4 ani.
-A fost adus de prof.Petre Gavrilă la finele anului 2000, activând la Caraimanul Euro-Africa Buşteni, prima sa echipă de la apariţia în România.
-A fost repede remarcat de observatorii trimişi sa-l vadă precum şi de antrenorii echipelor din prima şi a doua ligă, drept urmare a fost transferat la FCM Braşov.
-Debutul său în prima ligă a fost făcut pe data de 17 martie 2001 în disputa Astra Ploieşti-FCM Braşov, meci încheiat cu victoria ploieştenilor cu scorul de 2-0, în acest joc Dossey a avut o prestaţie excelentă cu intervenţii sigure plus parade demne de un portar talentat, limitând proporţiile scorului.
-Apoi, datorită talentului său şi al seriozităţii în pregătiri, a fost transferat la Rapid Bucureşti, apărând, cu succes, buturile echipei giuleştene. De remarcat că Dossey a apărat poarta echipei Rapid într-o singură întâlnire din preliminariile Ligii Campionilor(ediţia 2003-2004), adversară fiind echipa belgiană Anderlecht Bruxelles.
-A mai evoluat la Unirea Sânnicolau Mare şi Pandurii Tg. Jiu, având până în prezent 92 de jocuri în prima ligă şi 37 în liga secundă, încheindu-şi cariera de fotbalist la Pandurii din Târgu Jiu, la finele sezonului fotbalistic 2007-2008.
-A activat de 107 ori la toate loturile naţionale ale Ghanei(juniori, tineret şi seniori), câştigând în anul 1992 medalia de bronz la Jocurile Olimpice de vară de la Barcelona, cu reprezentativa ţării sale.
-Din august 2008, Dossey s-a întors la prima sa dragoste-şcoala de fotbal din Buşteni şi la aşa zisul său „tată” - domnul prof.Petre Gavrilă, activând aici ca antrenor la vestita şcoală, alături de un alt antrenor de bază, prof.Iulian Dragnea, mai mult Petre Gavrilă încredinţându-i şi o grupă de juniori.
Iubind aşa de mult copii, portarul african le-a cumpărat un rând de echipament elevilor săi, aceştia fiind nerăbdători să-l vadă şi să se pregătească din nou cu el.
Domnul prof.Petre Gavrilă declara că la nunta lui Dossey din 2002, a fost socru mare, ţinându-i locul tatălui său, familia acestuia neputând veni la acest important eveniment, iar în 2010 urma să-şi ia cetăţenia română, soţia sa fiind cunoscută pe vremea când activa la Braşov.
Ziua de 13 septembrie2008 rămâne una „neagră” pentru şcoala din Buşteni şi pentru Ibrahim, o zi cu ghinion dar… speranţa moare ultima, soţia lui Dossey , fiica şi toţi ceilalţi aşteptând o minune de la Dumnezeu.
Cum răul nu vine niciodată singur, după teribilul accident al lui Dossey, Petre Gavrilă şi şcoala sa de fotbal mai primesc o lovitură fulgerătoare care lasă amărăciune în urmă: secretara şcolii, Corina, o fată de 32 de ani, cu un suflet extraordinar, trece în nefiinţă în urma unei boli cumplite care i-a curmat viaţa. Dumnezeu să o odihnească în pace !
Cristian Sbârnea
Bilantul saptamânii: 4 puncte din 6 posibile
Marţi, 23 Septembrie 2008 • 532 Accesari (0 OnLine) • 1 Comentariu
Saptamâna trecuta, echipa Carpati Sinaia a avut de sustinut doua jocuri de-o mare importanta: primul – miercuri, la Bordeni, iar cel de-al doilea – sâmbata, la Azuga.
Dupa insuccesul cu ASO Slanic, echipa sinaiana s-a deplasat la Bordeni pentru confruntarea cu echipa locala Victoria, situata la acea ora pe pozitia secunda în clasament.
Echipa noastra a început jocul în urmatoarea distributie: Dogaru- Dorobet, Ante, Goaga, Laban, O.Gheorghe, Rucareanu(min.83, Petrescu), I.Nicolae, Negotei, Davidoiu(min.68,Ardelean) si Cârstea .
Jocul a fost extrem de disputat , echipa gazda dorind sa-si adjudece victoria dar a dat peste un adversar tenace care si-a vândut scump pielea, mai mult, reusind sa conduca de fiecare data ostilitatile, atât la propriu, cât si la figurat.
Scorul a fost deschis de sinaieni prin Goaga, în minutul 4, printr-un sut violent de la 30 metri, gazdele reusind sa restabileasca egalarea spre finele primei reprize.
A urmat repriza a doua cu atacuri ale gruparii din Bordeni, dar cei mai periculosi sunt tot sinaienii, care au contraatacuri ce pun de fiecare data în pericol poarta adversa, iar la una din ele Laban primeste mingea la jumatatea terenului, face o incursiune pe partea dreapta si o centreaza în careu, de unde Cârstea o expediaza cu capul în plasa.
Este 2-1pentru Carpati si se parea ca vom obtine un succes, dar în minutul 90 gazdele obtin o nesperata egalare, în urma unei lovituri de la 11 metri dictata de central în urma unei infractiuni, meciul terminându-se 2-2.
A urmat cel de-al doilea joc, unde echipa din Sinaia a primit la Azuga pe Unirea Cocorastii Colt, un joc contând pentru etapa a VII-a a Ligii B Prahova - seria VEST.
Gruparea sinaiana a abordat aceasta întâlnire în urmatoarea alcatuire: Dogaru – Ante, Dorobet, Goaga, Peptea, A.Necula, Bunea, M.Marin, Rucareanu, I.Nicolae si Davidoiu(min.75, Jipa).
Partida a fost la discretia echipei din Sinaia, care a dominat copios din primul pâna în ultimul minut, spulberându-si adversarul cu un neverosimil 4-0 (la pauza:2-0).
Primul gol a fost marcat în minutul 8 de Davidoiu în urma unei lovituri cu capul, dupa care Goaga majoreaza scorul la 2-0, în minutul 14, urmarea unei actiuni personale de toata frumusetea la pasa inteligenta trimisa de liderul apararii, Ante.
Cea de-a doua repriza a fost la discretia echipei Carpati, care a mai perforat plasa portii adverse de înca doua ori prin M.Marin(min.65 si 85) si astfel echipa sinaiana obtine doar 4 puncte din cele 6 puse în joc.
Dupa 7 etape, CARPATI SINAIA se situeaza pe locul sapte cu 13 puncte , fata de cele 19 puncte cât are ocupanta primei pozitii, echipa ASO Slanic, pe locul doi aflându-se echipa AS FOX Nedelea, cu 16 puncte.
În etapa a 8-a, echipa sinaiana se deplaseaza la Filipestii de Târg pentru a întâlni echipa locala, Flacara, meciul având loc duminica 28 septembrie, de la ora 11:00. Mult succes si bafta !
CRISTIAN SBÂRNEA
Campionatul Naţional de Starturi la Sinaia
Vineri, 12 Septembrie 2008 • 1488 Accesari (0 OnLine) • 2 Comentarii
La începutul săptămânii trecute, la Sinaia s-a desfăşurat Campionatul Naţional de Start-uri cu sania pe role. Competiţia a avut loc pe pista de bob şi sanie şi au participat peste 30 de sportivi din toată ţara, care au luat statr-ul la sanie. Emoţiile au fost mari pentru sportivi, care s-au străduit să obţină un timp cât mai bun. Reprezentanţii Federaţiei Române de Bob şi Sanie s-au declarat mulţumiţi de evoluţia sportivilor, asta pentru că, în cadrul competiţiei, au demonstrat că s-au pregătit în această vară.
„Sunt încântat pentru că au fost nişte concursuri foarte frumoase. Federaţia şi-a atins scopul, deoarece a crescut măiestria tehnică a sportivilor. Pregătindu-se pentru aceste campionate au demonstrat că au calităţi tehice, prin timpul bun obţinut”, a precizat Ion Apostol, dir. tehnic Federaţia Română de Bob şi Sanie. Dintre toţi sportivii care au participat la Campionatul Naţional de Starturi cu sania pe role, cei mai bine pregătiţi s-au dovedit cei de la Clubul Tehnico Aplicativ din Bucureşti. Aceştia s-au impus în faţa celorlalţi concurenţi câştigând locurile I la toate probele, respective simplu masculin şi feminin şi dublu masculine.
“Sunt bucuros că am ieşit campion naţional. A fost destul de grea competiţia, iar sportivii bine antrenaţi. M-am pregătit foarte mult penetru acest concurs alături de colegul meu cu care particip în proba de dublu şi s-a văzut că am muncit mult prin timpul obţinut”, declarat Ionuţ Dorin Ţăran, campion naţional.
Şi între fete competiţia a fost acerbă la sanie, asta pentru că toate s-au pregătit în perioada verii pentru a ocupa un loc fruntaş la Campionatul Naţional. Locul I a fost ocupat de reprezentanta Clubului Tehnico Aplicativ din Bucureşti, Mihaela Chiraş.
“Mă bucur că am ocupat primul loc în această competiţie deoarece m-am pregătit intens. Mă aştept să am un parcurs foarte bun în această iarnă şi obţin clasări cât mai bune”, a declarat Mihaela Chiraş, campioană naţională.
La finalul Campionatului Naţional de Starturi cu sania pe role, ocupanţii primelor 3 locuri la simplu masculin şi feminin şi dublu masculine, au primit medalii şi cupe în cadrul festivităţii de premiere. Concursul de start-uri pe role este important pentru sportivi, deoarece aceştia îşi dezvoltă calităţile fizice pe timpul verii şi mai mult, obţinând un start bun la competiţiile pe gheaţă.
Iată şi clasametul final pe concursuri şi categorii de participare:
CUPA ROMÂNIEI STARTURI SANIE, Ediţia 2008
Masculin seniori:
Locul I – Radu Eugen
Locul II – Creţu Valentin
Locul III – Şovăială Radu
Masculin juniori
Locul I – Creţu Valentin
Locul II – Şovăială Radu
Locul III – Moroşanu Bogdan
Masculin dublu seniori
Locul I – Creţu Valentin/Teodorescu Alexandru
Locul II – Bunghez Cosmin/Vasile Bogdan
Locul III – Ifrim Paul /Anghel Andrei
Masculin dublu juniori
Locul I – Creţu Valentin/Teodorescu Alexandru
Locul II – Bunghez Cosmin/Vasile Bogdan
Locul III – Şovăială Radu/Plumb Ciprian
Feminin senioare
Locul I – Strămăturaru Raluca
Locul II – Strămăturaru Violeta
Locul III – Peticilă Mihaela
Feminin junioare
Locul I – Peticilă Mihaela
Locul II – Danci Manuela
Locul III – Şovăială Loredana
CAMPIONATELE NAŢIONALE DE STARTURI SANIE, 6 – 9 SEPTEMBRIE 2008
Masculin seniori
Locul I – Ţăran Ionuţ
Locul II – Creţu Valentin
Locul III – Chetroiu Cosmin
Masculin juniori
Locul I – Creţu Valentin
Locul II – Jurj Andrei
Locul III – Şovăială Radu
Masculin dublu seniori
Locul I – Chetroiu Cosmin/ Ţăran Ionuţ
Locul II – Creţu Valentin/Teodorescu Alexandru
Locul III – Bunghez Cosmin/Vasile Bogdan
Masculin dublu juniori
Locul I – Codarcea Alexandru/Barbu Gabriel
Locul II – Creţu Valentin/Teodorescu Alexandru
Locul III – Bunghez Cosmin/Vasile Bogdan
Feminin senioare
Locul I – Chiraş Mihaela
Locul II – Strămăturaru Violeta
Locul III – Strămăturaru Raluca
Feminin junioare
Locul I – Seghedi Denisa
Locul II – Roşca Mădălina
Locul III – Danci Manuela
Adelina ANEI
Revedere dupa ani si ani !
Miercuri, 10 Septembrie 2008 • 1046 Accesari (0 OnLine) • Lasa un Comentariu
Sâmbata trecuta, stadionul „Caraimanul” din Busteni a fost gazda unui eveniment fotbalistic de-o mare însemnatate.
Mai întâi, de la ora 11.00 s-a disputat partida dintre Caraimanu Euro-Africa Busteni si Cheile Doftanei Brebu contând pentru etapa a cincea a Ligii A Prahova.
Dupa un început dezastruos cu înfrângeri în serie, echipa din Busteni a reusit sa obtina prima victorie din aceasta editie, impunându-se cu scorul de 2-0.
A urmat întâlnirea, asteptata cu deosebit interes de cei prezenti, dintre jucatorii ce au facut performanta si au adus atâtea bucurii echipelor-fanion ale oraselor Sinaia sI Busteni, respectiv CARPATI si CARAIMANUL.
Protagonistul acestui eveniment sportiv a fost domnul primar EMANOIL SAVIN care are meritul de a strânge în jurul sau pe fostii colegi de echipa dar si pe adversarii sai, cândva „dusmani”, dar numai în teren, iar acum colegi si cei mai devotati prieteni.
Înainte de a trece la distributia celor doua formatii si a relata despre cele petrecute, trebuie sa subliniez ca acest joc a coincis cu aniversarea domnului primar Emanoil Savin, care a împlinit frumoasa vârsta de 50 de ani, motiv pentru care cei prezenti i-au urat LA MULTI ANI ! oferindu-i un splendid cos în care se gaseau 50 de garoafe, iar fanfara a completat aceasta sarbatoare printr-un repertoriu special care a facut deliciul publicului.
Trebuie sa amintim ca Emanoil Savin a facut chef mare si la Ploiesti printre invitati numarându-se: Multescu, Orac, Mateut, Andone, Ganea, Doroftei, Obreja cu care sarbatoritul a încins o miuta pe stadionul Astra, la arena ploiesteana sosind si Dinu Patriciu care l-a felicitat si i-a urat La multi ani!
Atmosfera a fost întretinuta de Adi Minune care le-a cântat invitatilor pâna spre dimineata la clubul Laguna Blue.
Partida de pe stadionul „Caraimanul”dintre fostele vedete ale echipelor din Sinaia si Busteni a fost condusa de o brigada de arbitrii avându-l la centru pe Ciprian Geambazu,la fluierul sau cele doua echipe având urmatoarea componenta:
Carpati Sinaia: Mircea Veliscu-V.Marina, Muscalu, Flostoiu, I.Petrus, M.Clinci, G.Pavel, I.Mihai, G.Saracin, O.Clinci, N.Avram, C.Tudor, Lazar si G.Visan(antrenor:G.Dumitrascu)
Caraimanul Busteni: Aldea-Voicu, Totpal, Toc, I.Moja, Teodorescu, Brânza, C.Visan, S.Sechelariu, Afloarei, Berbec, EMANOIL SAVIN, I.Moncea, C.Moncea, Stanciulescu si G.Iosif .
Dupa un joc viu disputat ,cu faze spectaculoase la ambele porti si cu executii de un mare rafinament, scorul a fost 3 – 3, golurile fiind marcate de : Avram, Saracin si O.Clinci - pentru sinaieni, Savin, Sechelariu si Berbec – pentru bustenari.
La final, jucatorii s-au îmbratisat , i-au cântat sarbatoritului si cu ajutorul fanfarei au încins si-o hora la mijlocul terenulu, toti cei prezenti fiind invitati de catre Emanoil Savin la Gura Diham unde îi asteptau bautura si bucatele alese dupa efortul depus.
Cristian Sbârnea
Cupa Clubului Sportiv Orăşenesc la Sinaia
Miercuri, 10 Septembrie 2008 • 313 Accesari (0 OnLine) • Lasa un Comentariu
La sfârşitul săptămânii trecute s-a organizat cupa Clubului Sportiv Orăşenesc la bob şi skeleton. Competiţia a avut loc pe pârtia de bob si sanie din Sinaia şi la start au fost prezenţi peste 50 de sportivi de la mai multe cluburi din ţară. La Sinaia, în cadrul Cupei României, a fost organizat primul concurs de start-uri la bob şi skeleton, pentru a pune în evidenţă pregătirea sportivilor pe timp de vară. „A devanit deja o tradiţie ca Federaţia Română de Bob şi Sanie să organizeze un aşa zis sezon de vară în care sunt organizate competiţii în cadrul Cupei României de start-uri atât la bob şi skeleton, cât şi la sanie”, a precizat Ioan Apostol, director tehnic Federaţia Română de Bob şi Sanie. Competiţia organizată pe pârtia de bob şi sanie la Sinaia face parte din Cupa României şi este premergătoare Campionatelor Naţionale care vor avea loc săptămâna viitoare. Concursul de start-uri pe role este important pentru sportivi, deoarece aceştia îşi dezvoltă calităţile fizice pe timpul verii şi mai mult, aceştia obţin un start bun la competiţiile pe gheaţă. „Start-ul este partea cea mai importantă la coborârea cu bobul şi cu sania. Eu consider că reprezintă 40% din eficienţă în cadrul unei coborâri, deoarece cu cât pleci mai tare, cu atât viteza iniţială este mai mare şi automat, prin amplificare, îţi obţii un timp mai bun la finalul cursei”, a declarat Ioan Apostol , director tehnic Federaţia Română de Bob şi Sanie.
Adelina ANEI
Piţi a anunţat lotul: Aliuţă, chemat! Mutu, NU!
Miercuri, 3 Septembrie 2008 • 462 Accesari (0 OnLine) • Lasa un Comentariu
Zarurile au fost aruncate! Victor Piţurcă a anunţat duminică lotul de 22 de jucători pentru meciurile cu Lituania şi Insulele Feroe din preliminariile Campionatul Mondial. Oarecum surprinzător, selecţionerul a renunţat la starul tricolorilor, Adrian Mutu. Există însă o explicaţie.
Ca şi în cazurile lui Cristi Chivu şi Răzvan Raţ, Piţi a decis să nu rişte, Briliantul fiind încă în perioada de recuperare după o accidentare. Totodată, selecţionerul a renunţat şi la Florentin Petre (Terek Groznâi) şi George Ogăraru (Ajax Amsterdam), pentru că primul va face mai multe drumuri înainte de meciuri şi nu va fi în formă fizică necasară, în timp ce al doilea nu a mai jucat la echipa sa de club de foarte mult timp.
În schimb, există câteva surprize destul de mari. Prima este din Olanda, acolo unde proaspătul jucător al celor de la FC Utrecht, Mihăiţă Neşu, a primit telegrama de convocare. Din Liga I a fost chemat Sorin Ghionea, deşi fundaşul vicecampioanei nu a prins ultimele meciuri ale Stelei.
Cu toate că a renunţat la golgeterul Gabriel Paraschiv, Piţurcă a chemat un playmaker din provincie. Este vorba despre Marian Aliuţă, fotbalist în mare formă în acest început de campionat cu FC Vaslui. Lideră la capitolul număr de convocări este Dinamo, cu cinci jucători, în timp ce Steaua are doar patru.
Lotul complet al tricolorilor:
PORTARI
1. Bogdan Lobonţ (Dinamo)
2. Eduard Stăncioiu (CFR Cluj).
FUNDAŞI
3. Cosmin Contra (Getafe)
4. Cristian Săpunaru (FC Porto)
5. Gabriel Tamaş (Dinamo)
6. Cosmin Moţi (Dinamo)
7. Dorin Goian (Steaua)
8. Sorin Ghionea (Steaua)
9. Ştefan Radu (Lazio)
10. Mihai Neşu (FC Utrecht).
MIJLOCAŞI
11. Bănel Nicoliţă (Steaua)
12. Mirel Rădoi (Steaua)
13. Răzvan Cociş (Lokomotiv Moscova)
14. Paul Codrea (Siena)
15. Costin Lazăr (Rapid)
16. Marian Aliuţă (FC Vaslui)
17. Nicolae Dică (Catania).
ATACANŢI
18. Florin Bratu (Dinamo)
19. Marius Niculae (Dinamo)
20. Ciprian Marica (VfB Stuttgart)
21. Daniel Niculae (Auxerre)
22. Florin Costea (Universitatea Craiova).
Meciurile României cu Lituania (Cluj, 6 septembrie, ora 21:00) şi Insulele Feroe (stadionul Torsvollur din Torshavn, 10 septembrie, ora 19:30) contează pentrru Grupa 7 de calificare la Campionatul Mondial din 2010, din Africa de Sud.
CLAUDIU DAVID - PRIMA VICTORIE ÎN 2008
Marţi, 1 Iulie 2008 • 254 Accesari (0 OnLine) • Lasa un Comentariu
Pilotul sinăian Claudiu David a reuşit să se impună în Raliul Clujului, fiind primul succes din acest an.
Având numai patru puncte strânse în primele trei etape ale Campionatului Naţional de Raliuri - Dunlop, după un loc doi în prima etapă şi două abandonuri din motive tehnice - în etapa a doua şi a treia, echipajul Claudiu David - Mihaela Beldie se preyenta la cea de-a patra etapă (Raliul Clujului) cu dorinţa de a se clasa pe podium.
Înaintea cursei, Claudiu era circumspect: ” Avem o maşină nouă pentru tot restul sezonului. Nu am avut foarte mult timp la dispoziţie pentru a găsi un set-up ideal pentru Raliul Clujului; dar sunt sigur că putem să ne implicăm în lupta pentru un loc pe podium”.
Cele 8 probe speciale însemnând 129 de kilometri erau configuraţia Raliului Clujului, fiind ultima etapă pe asfalt din calendarul competiţional şi ultima şansă pentru Claudiu şi Mihaela de a reintra în luptabpentru titlul de campion.
‘ Avem nevoie de un rezultat cât mai bun la Cluj şi tocmai de aceea partenerul nostruTopp Cars Ungaria a preparat, special pentru noi, un Mitsubishi Lancer EVO IX complet nou”, spunea Claudiu David.
Cu noua sa maşină, rezultatele s-au văzut încă din primele probe speciale, iar după prima buclă, care a cuprins specialele tarniţa, Marişel şi Dangan, echipajul Claudiu David - Mihaela Beldie se aflau pe locul secund la doar 9 zecimi în spatele liderului.
“Am avut trei probe fără nici un fel de probleme. Ne-am intrat repede în ritm şi nu am făcut nici o greşeală. Îmi plaac mult probele de aici şi cred că vom termina pe podium” a completat co-driverul Mihaela Beldie.
În cea de-a doua buclă din prima zi, Claudiu şi Mihaela au reuşit să-şi păstreze locul secund, dar diferenţa faţă de lider a crescut la 4,5 secunde. ” Mai sunt doar două probe speciale în ultima zi. Diferenţa faţă de lider nu este una foarte mare, dar nu avem la dispoziţie decât o singură probă unde să o recuperăm. Super speciala este prea scurtă aşa că vom ataca pe Dangan”, a declarat pilotul sinăian la finele primei zile de concurs.
Trebuie să subliniem că la finele primei zile, în ultimul parc de service, Claudiu David - nemulţumit de randamentul maşinii a cerut inginerilor de la Topp Cars, schimbarea turbinei.
“Maşina mergea doar la 80% din capacitate. Am schimbat turbina şi acum totul este perfect pentru ultimul atac” a spus Claudiu înainte de a începe asaltul din ziua a doua.
Modificările făcute de mecanici s-au simţit imediat şi sinăianul nostru s-a impus pe speciala Dangan cu un avans de 10,2 secunde faţă de Marco Tempestini, preluând conducerea raliului înainte de final.
Echipajul cu numărul 111 a terminat Raliul Clujului în forţă, reuşind să se impună şi în superspeciala Cora, fiind primul echipaj românesc care câştigă anul acesta o etapă din campionatul de Raliuri al României.
“Aveam nevoie de acest succes, altfel nu mai aveam nici o şansă în lupta pentru titlu. Sunt foarte fericit că am câştigat Raliul Clujului şi asta îmi dă încredere pentru restul etapelor din acest sezon. Vor fi patru curse pe macadam, dar sunt pregătit pentru absolut orice” a încheiat Claudiu David la finele întrecerii.
“ Este un rezultat pe care-l aşteptăm de acum două etape. Din păcate am avut ghinion şi am abandonat de două ori. Aici totul a funcţionat perfect şi cele 10 puncte câştigate sunt cadoul nostru pentru sponsorii Vodafone România, Volksbank Leasing şi Wurth, care în 2008 s-au alăturat partenerilor noştri tradiţionali” a completat Mihaela Beldie, co-driverul lui Claudiu.
Dar iată clasamentul în Raliul Clujului:
1. Claudiu David / Mihaela Beldie
2. Marco Tempestini / Dorin Pulpea
3. Gergo Szabo / Zoltan Kohler
4. Dan Gârtofan / Adrian Berghea
5. Daniel Ungur / Petru Jucan
Clasamentul general după etapa a patra se prezintă în felul următor:
1. Jarkko Miettinen = 25 puncte
2. Marco Tempestini = 22,5 puncte
3. Dan Gârtofan = 22 puncte
4. Gergo Szabo = 17 puncte
5. Manuel Mihalache = 14,5 puncte
6. CLAUDIU DAVID = 14 puncte
7. Daniel Ungur = 6 puncte
Următoarea etapă se va desfăşura în perioada 17 - 19 iulie, în jurul oraşului Sibiu.
În încheiere trebuie să-l felicităm pe Claudiu David pentru acest succes repurtat care a ţinut să precizeze că “voi lupta până la finalul sezonului”
Bravo Claudiu şi ţine-o tot aşa!
Cristian Sbârnea
Fotbal Liga I - Programul turului ediţia 2008/2009
Vineri, 13 Iunie 2008 • 1066 Accesari (0 OnLine) • Lasa un Comentariu
Etapa 1
Rapid - Gloria Bistriţa
Universitatea Craiova - Poli Iaşi
FC Vaslui - Steaua
FC Braşov - Unirea Urziceni
Pandurii- Dinamo
FC Argeş- Poli Timişoara
Gaz Metan Mediaş - Oţelul Galaţi
CS Otopeni - CFR Cluj
Gloria Buzău - Farul Constanţa
Etapa a 2-a
Gloria Bistriţa - Universitatea Craiova
Politehnica Iaşi - FC Vaslui
Steaua - FC Braşov
Unirea Urziceni - FC Argeş
Dinamo - Gaz Metan Mediaş
Poli Timişoara - Pandurii
Oţelul Galaţi - CS Otopeni
CFR Cluj - Gloria Buzău
Farul Constanţa - Rapid
Etapa a 3-a
Rapid - CFR Cluj
Universitatea Craiova - Farul Constanţa
FC Vaslui - Gloria Bistriţa
Pandurii- Unirea Urziceni
FC Argeş - FC Braşov
Gaz Metan Mediaş - Poli Timişoara
CS Otopeni - Dinamo
Gloria Buzău - Oţelul Galaţi
Politehnica Iaşi - Steaua
Etapa a 4-a
FC Braşov- Pandurii
Gloria Bistriţa - Politehnica Iaşi
Steaua - FC Argeş,
Unirea Urziceni - Gaz Metan Mediaş
Dinamo - Gloria Buzău
Poli Timişoara - CS Otopeni
Oţelul Galaţi - Rapid
CFR Cluj - Universitatea Craiova
Farul Constanţa - FC Vaslui
Etapa a 6-a
FC Braşov- CS Otopeni
FC Argeş- Gaz Metan Mediaş
Steaua - Pandurii
Unirea Urziceni - Gloria Buzău
Dinamo - Universitatea Craiova
Poli Timişoara - Rapid
Oţelul Galaţi - FC Vaslui
CFR Cluj - Politehnica Iaşi
Farul Constanţa - Gloria Bistriţa
Etapa a 7-a
Rapid - Unirea Urziceni
Universitatea Craiova - Poli Timişoara
FC Vaslui - Dinamo
Gaz Metan Mediaş - Pandurii
CS Otopeni - FC Argeş
Gloria Buzău - FC Braşov
Gloria Bistriţa - CFR Cluj
Politehnica Iaşi - Oţelul Galaţi
Farul Constanţa - Steaua
Etapa a 8-a
FC Braşov- Rapid
Pandurii- CS Otopeni
FC Argeş- Gloria Buzău
Steaua - Gaz Metan Mediaş
Unirea Urziceni - Universitatea Craiova
Dinamo - Politehnica Iaşi
Poli Timişoara - FC Vaslui
Oţelul Galaţi - Gloria Bistrita
CFR Cluj - Farul Constanţa
Etapa a 9-a
Rapid - FC Argeş
Universitatea Craiova - FC Braşov
FC Vaslui - Unirea Urziceni
CS Otopeni - Gaz Metan Mediaş
Gloria Buzău - Pandurii
Gloria Bistriţa - Dinamo
Poli Iaşi - Poli Timişoara
CFR Cluj - Steaua
Farul Constanţa - Oţelul Galaţi
Etapa a 10-a
FC Braşov- FC Vaslui
Pandurii- Rapid
FC Argeş- Universitatea Craiova
Gaz Metan Mediaş - Gloria Buzău
Steaua - CS Otopeni
Unirea Urziceni - Politehnica Iaşi
Dinamo - Farul Constanţa
Poli Timişoara - Gloria Bistriţa
Oţelul Galaţi - CFR Cluj
Etapa a 11-a
Rapid - Gaz Metan Mediaş
Universitatea Craiova - Pandurii
FC Vaslui - FC Argeş
Gloria Buzău - CS Otopeni
Gloria Bistriţa - Unirea Urziceni
Politehnica Iaşi - FC Braşov
Oţelul Galaţi - Steaua
CFR Cluj - Dinamo
Farul Constanţa - Poli Timişoara
Etapa a 12-a
FC Braşov- Gloria Bistriţa
Pandurii- FC Vaslui
FC Argeş - Politehnica Iaşi
Gaz Metan Mediaş - Universitatea Craiova
CS Otopeni - Rapid
Steaua - Gloria Buzău
Unirea Urziceni - Farul Constanţa
Dinamo - Oţelul Galaţi
Poli Timişoara - CFR Cluj
Etapa a 13-a
Rapid - Gloria Buzău
Universitatea Craiova - CS Otopeni
FC Vaslui - Gaz Metan Mediaş
Gloria Bistriţa - FC Argeş
Politehnica Iaşi - Pandurii
Dinamo - Steaua
Oţelul Galaţi - Poli Timişoara
CFR Cluj - Unirea Urziceni
Farul Constanţa - FC Braşov
Etapa a 14-a
Rapid - Steaua
FC Braşov- CFR Cluj
Pandurii- Gloria Bistriţa
FC Argeş - Farul Constanţa
Gaz Metan Mediaş - Politehnica Iaşi
CS Otopeni - FC Vaslui
Gloria Buzău - Universitatea Craiova
Unirea Urziceni - Oţelul Galaţi
Poli Timişoara - Dinamo
Etapa a 15-a
Universitatea Craiova - Rapid
FC Vaslui - Gloria Buzău
Gloria Bistriţa - Gaz Metan Mediaş
Politehnica Iaşi - CS Otopeni
Steaua - Poli Timişoara
Dinamo - Unirea Urziceni
Oţelul Galaţi - FC Braşov
CFR Cluj - FC Argeş
Farul Constanţa - Pandurii
Etapa a 16-a
Rapid - FC Vaslui
Universitatea Craiova - Steaua
FC Braşov- Dinamo
Pandurii- CFR Cluj
FC Argeş- Oţelul Galaţi
Gaz Metan Mediaş - Farul Constanţa
CS Otopeni - Gloria Bistriţa
Gloria Buzău - Poli Iaşi
Unirea Urziceni - Poli Timişoara
Etapa a 17-a
FC Vaslui - Universitatea Craiova
Gloria Bistriţa - Gloria Buzău
Poli Iaşi - Rapid
Steaua - Unirea Urziceni
Dinamo - FC Argeş
Poli Timişoara - FC Braşov
Oţelul Galaţi - Pandurii
CFR Cluj - Gaz Metan Mediaş
Farul Constanţa - CS Otopeni




( Voturi: 5 , Medie: 4.2 / 5 )
Sus


Comentarii Recente