Fiat justitia?

Pluteşte toată Românica noastră cea dintotdeuna într-o incertitudine totală. Şi asta nu de ieri, de azi, ci din 1989 încoace. Nu mă refer la cine ştie ce chestie filozofică. Mă refer la legi, nişte legi care fie sunt incomplete, fie lipsesc cu desăvârşire. De aproape douăzeci de ani, căutăm să ne aliniem la legislaţia Europeană, să ne încadrăm şi noi stilului de viaţă occidental, dar parcă ţara asta ar fi fost creată sub semnul racului, că prea face un pas înainte şi trei înapoi. Nu că n-am avea legi, dar parcă prea multe lipsuri au.
Acum vreun an, o bătrână de aproape 80 de ani a fost condamnată la 3 luni de închisoare pentru tulburare de posesie, cică. Un vecin  o reclamase că intrase cu gardul cîţiva centimetri pe tarlaua lui şi. Vezi doamne, îl păgubise de vreo treizeci de metri patraţi pe toată lungimea parcelei (în total!), suprafaţă pe care, dacă ar fi fost vorba să fie la un loc, şi nu pe lungimea grădinii, abia dacă ar fi putut „păgubaşul” să-şi construiască o budă… europeană. Cum s-a întâmplat totul? Păi biata femeie, care ştia hotarele din bătrâni şi care sigur nu ştia ce e ăla cadastru, a tocmit pe cineva să-i repare gardu. Şi asta a fost toată treba, nu că s-ar fi bucurat la pamântul vecinilor.  Acum vecinul respectiv, care ave copii şcoliţi, a înaintat acţiune în instanţă. Judele care a studiat cauza, s-a gîndit în sinea lui că o pedeapsă exemplară aplicată „infractoarei” ce a tulburat dreptul sfânt la proprietate ar de bine în ochii lumii şi, de ce nu, al forurilor europene, aşa că, fără alte discuţii, a hotărât că n-ar strica dacă biata babă ş-ar face nevoile vreo trei luni la hârdăul lui Petrache Lupu de la Maglavit, alături de borfaşi, criminali şi alte asemenea scursuri. Ce dacă delatori, devalizatori de bănci, indivizi care au înşelat statul cu miliarde de euro sau care s-au făcut mari afacerişti jonglând fraudulos banul public trăiesc acum o viaţă de huzur, sfidând morala şi bunul simţ, plimbându-şi dosurile îmbuibate în limuzine de lux şi făcând analize politico economice pe sticla televizoarelor, dând lecţii „marţafoilor” de rând (adică nouă, ălora care am avut tupeul să credem în schimbare şi într-o ordine socială firească) cum vine treaba cu afacerile şi cu… dezvoltarea economică. Fără să-i ridic un monument, preşedintele Băsescu a intervenit atunci şi a graţiat bătrânica aceea, care nici măcar nu ştia de ce statul român o trimisese la puşcărie.
În schimb, spuneţi, dragi concetăţeni, cîţi dintre cei care înşeală oameni bătrâni la „alba – neagra” aţi văzut la închisoare? Şi nici n-o să vedeţi, că legea nu prevede nimic pentru asemenea situaţii. Da, da, aţi citit bine: LEGEA NU PREVEDE!
În alte situaţii, poliţia prinde infractori periculoşi după o muncă de luni de zile, iar un procuror sau un judecător îi elibereză din arest pe motiv că nu reprezintă pericol pentru societate. Mai mult, dacă la mijloc e vorba de vreun hoţ, chiar versat, dar care nu a împlinit încă 18 ani, nici poliţia nu prea se înghesuie să-l pedepsească, fiindcă… trebuie dat în grija părinţilor. Ce dacă uneori „minorul” de 17 ani e cât un plăvan iar ăi bătrâni sunt o juma’ de buletin bucata ţi dacă îndrăznesc doar să-i facă observaţie se aleg şi cu o chelfăneală pe cinste? Ce dacă mai târziu individul va ajunge să dea în cap la lume pe stradă, convins fiind că nu va păţi nimic? Nu contează, până la majorat nu e interesant pentru… organ. Şi uite aşa, o să vedm la pârnaie oameni vinovaţi că au fluierat în biserică, s-au uitat peste gardul vecinului sau au aruncat vreo piatră în potaia care încerca să-i muşte în plin centrul unei localităţi europene. Pe străzi, în schimb, se vor plimba „potenţii”, cei care îşi permit un fond privat de vânătoare, pe care îl populeză cu ce lighioane vor muşchii lor (puteţi citi şi.. urşi!) chiar sub nasul autorităţilor, ca să le vâneze cei dintâi vânători ai ţării când au ei chef, fără restricţii, ori cei care inventeză câte un fond financiar public, sortit falimentului după ce le umple buzunarela cu bani, lăsând „fraierii” care au pus botul la afacere cu buza umflată şi alte asemenea exemplare. În societatea viitoare, hoţii, borfaşii şi alte soiuri de infractori vor trăi fără griji dacă legile acestei ţări, justiţia cea oarbă şi organele legii nu se vor trezi din acest dolce far niente al acestor ani, iar legiuitorul, recte Parlamentul României, nu va mai fi populat de marionete de partid ajunse în acele fotolii doar  pentru a sluji interesele unor personaje mai mult sau mai puţin obscure şi va înţelege că lagea trebuie să fie aceeaşi pentru toţi. Până atunci, rămânem, însă, la vorba lui nenea Iancu: „Bravos, Românie, halal să-ţi fie!”. Ori la a lui bădia Mihai: „Cum nu vii tu Ţepeş doamne”??

Dragoş Arsene

Circulaţia rutieră – problema Văii Prahovei

Când spui Valea Prahovei, automat te gîndesti la turism. Si asta din simplul motiv ca, dintotdeauna, statiunile de aici au fost cautate si apreciate toti cei care le-au vizitat. Pe vremea lui nenea Iancu, protipendada bucurestena venea la Sinaia la fiecare sfârsit de saptamâna, armata avea pe aici case de odihna, scriitorii case de creatie, iar autoritatile, pentru a facilita deplasarea tuturor, înfiintasera celebrele trenuri de placere. Asa se face ca, an dupa an, Sinaia s-a dezvoltat, a crescut, apoi a început sa creasca Busteniul si, în anii din urma, Azuga. De fapt, schimbari ar trebui sa apara în întreg turismul românesc, schimbari în bine, vreau sa spun, altfel aceasta ramura importanta a economiei se va prabusi si va fi din ce în ce mai greu de redresat.
Am mai afirmat si cu alt prilej, tot în aceasta rubrica, despre starea turismului si despre cum ne-au luat-o cam toti vecinii înainte la capitolul asta, asa ca nu are rost sa repet. Nu pot, însa, sa nu observ ca pe Valea Prahovei chiar se misca lucrurile. Încet, e drept, dar exista intentia, în raport cu alte zone din România. Au aparut acele centre de informare turistica, s-au dezvoltat pârtii noi de schi, unii  încep sa investeasca în pensiuni, altii încearca afaceri diverse – închirieri de materiale sportive , tot feluri de buticuri cu suveniruri, mici terase, ori alte asemenea investitii. Au mai apaut si telegondolele, parca si reteaua de indicatoare s-a îmbunatatit, iar cei care observa atent aceste schimbari sunt tentati sa creada ca nu mai e mult pâna când zona aceasta va ajunge la standard european. Si totusi…
Ei bine, mai e destul pâna atunci, nu din cauza factorilor locali, care sunt convins ca, daca ar putea, ar face totul ca situatia sa se schimbe peste noapte, chiar daca exista si sceptici în fata carora administratiile locale poarta vina pentru tot ce se întâmpla pe lume, chiar si pentru ca ploua prea mult sau pentru ca e canicula. Si chiar nu exagerez, am auzit asemenea afirmatii dar despre acest subiect voi scrie alta data. Piedicile în calea unei dezvoltari mai rapide sunt si de lata natura, nedepinzând de miniparlamentele orasenesti. Taxele numeroase, uriase uneori, fac adesea imposibila începerea unei afaceri „de la zero” în acest domeniu. Apoi, cel mai nesuferit aspect îl constituie infrastructura, si mai ales cea rutiera.
O excursie pe Valea Prahovei a devenit de mult o aventura. Daca de la Bucuresti la Sinaia drumul se parcurge cam în doua ore de mers lejer, de la Sinaia si pâna la Azuga poti sa faci cam tot atât, daca ai un pic de noroc, altfel s-ar putea sa stai în coloana chiar trei ore. Situatia  - spun unii - se datoreaza lucrarilor de la podul din Azuga, dar, cine încearca sa analizeze situatia în cunostinta de cauza, s-ar putea sa ajuna la o alta concluzie. E adevarat ca lucrarile respective produc oarecare disconfort în trafic, dar nu blocheaza complet coloanele, asa cum se întâmpla de ceva vreme. Dovada sta faptul ca acelasi lucru se întâmpla si în sensul opus, între Posada si centrul Comarnicului, mai ales dupa 15 septembrie. Cauza? Trecerile de pietoni!
La Busteni, sunt foarte dese, si aglomerate în aceasta perioada. La Comarnic, sunt trei asemenea pasaje în doar 2-300 m, iar dupa începerea scolilor sunt tranzitate tot timpul de elevi, care se adauga numarului mare de slariati care coboara din mijloacele de transport în comu, care au statie  - culmea! – tot în aceeasi zona. Cea mai simpla solutie pentru fluidizarea traficului rutier ar fi montarea de semafoare pietonale,  care reglate corespunzator ar pute descongestiona oarecum traficul. A doua solutie, mai scumpa putin dar mai eficienta, este montarea unor semafoare sincronizate, care ar putea crea acea „unda verde” în situatia deplasarii cu o viteza anume. Aceste solutii si-au demonstrat eficienta peste tot pe unde au fost adoptate (Ploiesti, Câmpina).  Nu vor rezolva însa total problema, existând si factori care nu depind de autoritatile locale. De exemplu, desi se totv fac recomandari, masinile grele ocolesc DN 1A, (varianta Ploiesti – Cheia – Brasov) de parcădrumul ar fi ciumat. E drept, e putin mai lung, dar mult mai liber. Asta pâna când se va finaliza autostrada, care cu siguranta va fluidiza traficul. Dar, deocamdata, ramânem cu speranţa, că lucrarile nici n-au început. Totuşi sper că aceste umile pareri vor fi citite de personele care pot lua decizii în acest sens si care ar putea studia problemele şi lua hotarârea cea mai buna pentru binele turismului prahovean si al nostru, al tuturor.
Dragoş Arsene

Turismul – încotro?

Turismul – încotro?
Zilele trecute, nişte prieteni de-ai mei s-au întors dintr-o excursie prin câteva ţări europene. Bineînţeles, au povestit câteceva din periplul lor, şi am constatat cât de entuziasmaţi au fost de cele văzute şi constatate. Am ascultat relatările cu interes, am admirat spiritul comercial al diferitelor gazde, începând cu Budapesta şi continuând cu Praga şi Viena. M-am întristat însă, gândindu-mă la posibilităţile turistice ale României şi la modul în care sunt valorificate. Şi iată de ce.
De exemplu, la Praga, turiştilor li s-a oferit o croazieră pe râul Vltava cu vaporaşul, de fapt un râu cam cât Oltul în zona Braşovului, dar cu apă mai puţină, chiar dacă uneorui lăţimea poate înşela privirea. Totuşi, ca să poată fi navigabil şi exploatat turistic, s-a găsit o soluţie: s-au construit ecluze. E drept, soluţia nu e ieftină, dar în timp cheltuielile s-au amortizat, datorită numărului mare de turişti care străbat şi admiră Praga la bordul ambarcaţiunilor uşoare contra unor sume destul de modeste.
Pentru cei care doresc să străbată oraşul pe jos, oferta  este extrem de variată: clădiri istorice, biserici, muzee, pieţe imense unde traficul rutier este strict interzis, totul e pus la dispoziţia turiştilor, iar preţurile nu sunt exagerate. La fel şi la Viena, la fel la Budapesta, alte croaziere pe Dunăre, alte muzee, alte biserici, alte clădiri impunătoare din punct de vedere arhitectonic. La hoteluri, serviciile sunt excepţionale, iar preţurile la fel de accesibile şi, în toată această vânzoleală, comercianţii de suveniruri şi răcoritoare te îmbie cu de toate, amabili, zâmbitori şi aproape fără să-i simţi în preajmă. De fapt, amabilitatea e lege în turismul occidental.
M-am gândit apoi mai departe, la turismul balcanic, cu superofertele din Grecia, Antalya sau Turcia, indiferent că e vorba de staţiuni litorale sau montane, cu preţuri la jumătate faţă de România, dar cu celebrele, de acum, sevicii „all inclusive”. Peste tot, absolut totul e gândit să atragă turiştii, care, odată ce au trecut prin locurile respective, să simtă dorinţa de a reveni şi altă dată, singuri sau însoţiţi de prieteni. Şi încă un amănunt: pe toate traseele de deplasare ale turiştilor, curăţenia e exemplară. Aşa se face că, încet, încet, ţările vecine dar şi cele mai îndepărtate ne iau turiştii, care, scârbiţi uneori de serviciile execrabile sau de aroganţa personalului din turism, amator de câştiguri rapide şi amortizarea investiţiilor peste noapte, preferă alte destinaţii plaiurilor mioritice, din ce în ce mai scumpe dar fără servicii de calitate.
Dacă în alte părţi curăţenia şi amabilitatea sunt la rang de lege, la noi toate sunt pe dos. Zilele trecute, am văzut cu ochii mei în Sinaia, chiar pe centru, un grup de turişti care au aruncat o pungă de plastic plină cu ambalaje în spatele primului chioşc ieşit în cale. Şi erau români, nu străini veniţi de cine ştie unde. O tânără din grup a atenţionat individul care a aruncat mizeria să fie atent, să… nu-l vadă cineva! Grobianul a trântit însă un răspuns care m-a lăsat perplex: „Ei, şi? Parcă mă cunoaşte cineva! ”. Asta e atitudinea turistului român!
De personalul din turism ce să mai vorbim? Câţi dintre dumneavoastră nu v-aţi enervat aşteptând o oră o banală friptură, iar când aţi încercat să cereţi o explicaţie, vreun ţal înţepat (că nici nu-i pot numi chelneri pe ăştia de la noi), cu ifose de specialist v-a răspuns în doi peri că dacă nu vă convine să mergeţi în altă parte? Apoi, pe la unele hoteluri, pentru cazare se percep nişte tarife de îţi îngheaţă picioarele, dar condiţiile sunt ca vai de lume. Or fi şi pensiuni sau hoteluri care chiar oferă ceva, dar cu două – trei flori nu se face primăvară, iar turiştii preferă tot staţiunuile dein străinătate, unde pe un sejur complet plătesc jumătate din suma care ar plăti-o aici. De ce? Pentrucă la noi, orice individ care investeşte în ceva vrea să amortizeze investiţia cât mai curând posibil, chiar daxcă pentru asta trebuie să practice nişte preţuri ridicol de mari. Cât timp această mentalitate nu se va schimba, nu vom putea face faţă concurenţei din vecini. Unii se leagă de taxele mari şi au dreptate, dar câţi dintre ei încearcă să ofere servicii advărate, civilizate, occidentale? Foarte puţini. Pănă când nu vom conştientiza toate aceste aspecte, nici nu vom avea turism adevărat, oricât ne-am întreba retoric: turismul – încotro?
Dragoş Arsene

Dilema politicii româneşti

Nu sunt un fan înrăit al lui Traian Băsescu. Nu sunt nici membru de partid, nici simpatizant fidel al nu ştiu cărei formaţiuni politice. Cu toate astea, votez şi eu, pentru că ştiu că altfel nu aş avea dreptul să mai zic nimic dacă treburile merg prost. Şi… cam merg prost pe meleagurile mioritice.
Deşi până la campania electorală pentru parlamentare mai sunt câteva luni bune, apele politichiei româneşti încep să se cam tulbure. De ce? Păi pentru că decalarea parlamentarelor faţă de prezidenţiale încurcă foarte multe ploi. De fapt, alegerile din toamnă înseamnă ceva nou. Dacă până acum partidele desemnau un candidat la preşedinţie care avea rolul de locomotivă pentru formaţiunile respective, acum candidaţii sunt absolut singuri în faţa electoratului. Şi asta din două motive: întâi deoarece, aşa cum am mai spus, nu mai are cine să le facă loby din poziţia de candidat la fotoliul prezidenţial, iar în al doilea rând deoarece vor fi alegeri uninominale.
Tocmai aici ar fi buba. În primul rând, e vorba de organizare, iar clasa politică încearcă să obţină cât mai mult prin organizarea circumscripţiilor electorale în funcţie de succesul avut la alegerile locale. Adică, asta înseamnă că partidele vor împărţi circumscripţiile după cum le va conveni mai mult, chiar dacă, de exemplu, Sinaia va face parte din aceeaşi circumscripţie cu Băicoiul (fief-uri PNL), unite doar printr-o linie imaginară peste cine ştie ce coclauri nelocuite, iar Câmpina va fi în aceeaşi circumscripţie cu Buştenii (fiefuri PD-L), deşi Sinaia e la mijloc. Dar… asta e!
Problema, însă, nu va fi rezolvată aşa. Afirm acest lucru deoarece sistemul de vot încă nu a fost prezentat publicului larg, alegătorilor, care dacă nu au de votat şi un preşedinte nu prea se va înghesui la urne. Personal, chiar prevăd un mare fiasco la aceste alegeri. Mai gravă, însă, e lipsa personalităţilor politice oneste, puternice şi cunoscute, cu experienă în domeniu, care să se regăsească pe liste. Sistemul adoptat de Parlamentul României seamănă izbitor cu sistemul american, bazat pe electori, care constituie, de fapt,  primul nivel al participării la viaţa politică. Electorii reprezintă forma cea mai slabă de ataşament faţă de partid, ei nu sunt juridic membri dar sprijină partidul, dar sunt o potenţială sursă de voturi, dacă sunt convinşi în campania electorală că trebuie să voteza doar cu nenea X, care e unicul şi inegalabilul. Cu alte cuvinte, electorul este acel individ care se bucura de „sacrul” privilegiu de a vota pe cineva ales de altul. Chestia funcţionează în America, dar… va funcţiona şi la noi, aşa, din prima? Îndoi-m-aş!
Românul alege încă în funcţie de lider, amintiţivă cât le-a trebuit oamenilor simpli, fără acces pre mult la informaţie, până au conştientizat, în 2004, că Ion Iliescu nu mai putea candida? Ori, acum, în politica românească, în afară de Iliescu şi Băsescu nu prea mai văd lideri adevăraţi, „locomotive” de partid. Poate că unora nu le convine afirmaţia, dar ăsta e adevărul. La toamnă, probabil prin parlament vor rămâne doar trei – patru partide, adică un PD – L care e pe val, de ce să nu recunoaştem, datorită lui Traian Băsescu, un PSD dezorientat şi tentat să îl arunce în faţă pe Adrian Năstase, cu toată reputaţia lui de „dalmaţian” în faţa DNA, un PNL, care deşi e condus de Tăriceanu, un lider şters, fără cine ştie ce ieşiri notabile, e cunoscut de toţi drept partidul lui Dinu Patriciu, care, deşi e un reputat şi de succes om de afaceri, nu a scăpat nici el prea curat din gura presei.
Probabil va mai accede în parlament  „veşnicul” UDMR, care are avantajul unui electorat stabil, că în rest… PRM, cu Vadim şi Funar în frunte e în cădere liberă, PC – ul lui Felix agonizează în încercarea de a linge acolo unde a scuipat, adică de a pune de o alianţă cu PSD-ul, pe care l-a mai înşelat şi în ultimul mandat al lui Iiescu, iar PNG… haida- de, că doar nu ne-am ţicnit cu toţii. Aşadar, problema e că nu pre există lideri care să motiveze un electorat plictisit de 18 ani de vorbe goale. Şi tare mă tem că nu prea se va ridica nici unul încă pe atât de acum încolo.
De aceea, personal prevăd o catastrofă la alegerile din toamnă, cu participare slabă şi rezultate ciudate. Depinde doar de conjunctură şi de persoanele care vor ieşi la rampă pentru fiecare partid în parte, deşi tare sunt curios dacă mai are cine ieşi!
Dragoş Arsene

SOS: Învăţământul românesc

Am considerat  întotdeauna că nu e bine să vorbeşti despre un eveniment pe timpul desfăşurării lui, pentru că o opinie într-o asemenea situaţie ar putea părea partinică şi, de ce nu, inoportună. De aceea am aşteptat să se termine bacalaureatul, ca să pot aborda o temă dureroasă pentru societatea noastră post decembristă: situaţia învăţământului românesc.
Ideea mi-a venit după proba orală la limba română, după ce s-au comentat în presă subiectele.
De fapt, nu subiectele in sine ar fi problema, ci modul în care a fost gândită proba. Astfel, au fost abordate texte la prima vedere, pe care absolvenţii trebuiau să le comenteze. Nu am nimic împotriva acestui fapt, deşi multe dintre ele nu fuseseră studiate la ore, iar altele nici nu au figurat în programa ariei curiculare. Orice absolvent de liceu care a studiat limba română trebuie să poată înţelege şi comenta un text literar, chiar dacă nu o va face ca un veritabil critic de specialitate. Totuşi, nu am putut să nu mă gândesc la harababura din învăţământ, din manualele zilelor noastre, având în vedere că, după ce s-au pregătit învăţând comentarii şi studiind critica literară referitoare la operele din manual, absolvenţii au fost puşi în faţa unei situaţii pe care nu o anticipaseră, exact într-o perioadă cu o încărcătură emoţională extremă. Şi nu exagerez cu nimic, mai toţi am trecut prin furcile caudine ale bacalaureatului la vremea noastră.Ţn sfârşit, copiii s-au descurcat, să zicem, dar revin acum la problema de bază, la situaţia învăţământului ţn general. Odinioară, terminai gimnaziul şi dădeai examen la liceu. Unii intrau, alţii nu, dar se ştia clar de ce. Cine învăţa, cine era interesat să meargă mai departe pute face asta. După liceu, se mai făcea o triere la examenul în învăţământul superior, unde ajungeau doar cei mai buni dintre cei buni, dar nu toţi terminau o facultate (dintre cei admişi). Atenţie, nu era vorba despre o modă comunistă, modelul a fost preluat din peroada interbelică şi a produs, ca efect, de-a lungul timpului, oameni de ştiinţă, de artă şi literaţi de excepţie chia la nivel mondial. E drept, în perioada comunistă  istoria a fost obstrucţionată în favoarea regimului vremii chiar cu preţul adevărului istoric uneori, dar cine a vrut să studieze a avut ce studia.
Astăzi, dintr-o dorinţă exagerată de a moderniza ceva, sâ obţinut contrariul. In cărţile de istorie Ştefancel Mare, Mihai Viteazu, Cuza şi Carol I au ajuns să aibă de dicat mai puîin spaîiu decât  Andreea Esca si cine ştie ce alt comentator tv, cărţile de  fizică, chimie şi biologie seamănă cu revistele de rebus, că trbuie să interpretezi definiţiile date de autor ca să afli ce vrea săţi spună, iar cărţile de matemetică sunt adevărate exerciţii de sudoku. A, vor elevii să înveţe? E perfect, există culegerile, mult mai clare şi mai explicite, scrise cam de aceiaşi autori ai manualelor, dar care se procură doar pe bani! La şcoală, ca să aibă elevul rezultate trbuie să facă musai pregătire, de preferat chiar cu profesorii lor, altfel… nu se ştie. Vor la liceu? Îi repartizează calculatorul, şi în multe cazuri se ştie ce porcării au ieşit, când unii s-au trezit la profiluri pentru care nici nu optaseră, sau pe la vro profesională, pentrucă depuseseră opţiunule mai târziu decât alţii.
De la anul, altă belea: repartizerea seva face după mediile generale, dar ponderea cea mai mare o vor avea tezele unice. Să vedeţi atunci destine strivite, vai de cei care n+au avut posibilitatea să facă pregătire cu profesorii de la curs, care i-au altoit şi îi vor altoi cu note mici chiar în tezele unice. Cei care vor răzbate la liceu vor mai avea doar un gând, să ia bac-ul că pe urmă, bani să ai, poţi să faci şi şapte facultăţi, ce dacă eşti bâtă.
Şi uite aşa, învăţământul se clatină, analfabetismul creşte, că multora li se face lehamite, pe la ţară, de aşa sistem, messengeriştii se înmulţesc, şi ne umplem de licenţiaţi cu nu ştiu câte diplome fiecare, dar rămânem, încet, încet, fără profesionişti adevăraţi. Lasă că la muncă în Românica asta de azi or să vină chinezii şi cei din Bangladesh. Noi vom avea polilicenţiaţi! Bravo, Românie, halal să-ţi fie!
Dragoş Arsene

MAREA DEZAMĂGIRE

După opt ani de speranţe şi iluzii de cele mai multe ori deşarte, naţionala României a reuşit o calificare de excepţie la Campionatul European de Fotbal. Era, de fapt, o încununare a muncii fotbaliştilor români şi, de ce nu, a antrenorului Piţurcă, hulit de unii şi apreciat de alţii. E drept, nu întotdeauna Piţi a fost lăudat de microbişti, mai mult, presa a făcut dezvăluiri despre trecutul său, legate de jocuri de noroc şi „activităţi” mai puţin ortodoxe, dar ce contau acele fapte, dacă rezultatele de la cârma naţionalei îl catalogau ca antrenor „cu fler”? Sprijinit de „naşul” Sandu şi de nea Mitică de la Ligă, omul şi-a văzut de treabă şi a reuşit ceea ce aşteptau suporterii de două ediţii de European: calificarea la turneul final. Ce bucurie pe suporteri când reprezentativa noastră a învins „Portocala mecanică” în grupe! Apoi, ce deziluzie la tragerea la sorţi! Aveam în faţă campioana şi vicecampioana „en titre” şi echipa Olandei, care cu siguranţă avea să încerce să-şi ia revanşa. Dar sorţii sunt sorţi, iar competiţia e competiţie.
Până la urmă, şanse de promovare existau, mai ales că la Naţională fuseseră convocaţi jucători cu experienţă şi notorietate în fotbalul european. Cu Mutu şi Chivu în echipă, parcă nu ne mai tremurau inimile chiar aşa.
Şi a început campionatul, iar băieţii noştri au reuşit un meci nul cu Franţa, vicecampioana mondială. Atunci au început calculele, care pe hârtie arătau frumos. E drept, primul meci nu a avut nimic spectaculos, am fi putut învinge Franţa dacă se juca mai ofensiv, dar ne-am zis cu toţii că băieţii se menajau pentru meciurile viitoare, doar aveam pretenţii la calificare. Apoi, speranţa că vom reuşi să-i învingerm pe italieni devenise aproape o certitudine, doar îi bătuseră olandezii, învinşii noştri din preliminarii. Şi am întâlnit, e drept, o Italie mai obosită ca altă dată, pe care iarăşi o puteam învinge, dar neşansa a făcut ca meciul să se termine la egalitate, 1-1. Tot mai aveam şanse, dar în meciul cu Olanda nu s-a văzut nimic. Parcă numeni nu a vrut să joace, aşa că după un usturător 2-0, a trebuit să ne facem bagajele şi să plecăm acasă. Am părăsit însă „grupa morţii” cu capul sus, doar era catalogată drpt cea mai grea grupă, cu echipele cotate cu cele mai multe şanse la titlu.
Apoi, nu ştiu câţi au realizat, dar a venit marea dezamăgire: grupa C, grupa de coşmar, s-a dovedit CEA MAI SLABĂ GRUPĂ, din care nici o echipă nu a trecut de sferturi! Mitul vedetelor noastre s-a spulberat, la fel şi mitul Piţurcă. De ce? Pentru că antrenorul naţonalei a deplasat la Euro 2008 o echipă totalmente defensivă, ceea ce demonstrează că tactica s-a bazat pe apărare şi mai puţin pe atac, iar în aceste condiţii, chiar dacă ne-am fi calificat în sferturi printr-o minune, tot nu puteam merge mai departe. Şi iată de ce fac această afirmaţie: echipa României a fost singura echipă de la acest campionat care a avut în lot doar… 4 atacanţi (Marica, Mutu, Daniel Niculae şi Marius Niculae)! Şi asta în condiţiile în care atacanţii sunt cei mai expuşi accidentărilor şi cartonaşelor galbene. Nu are rost să căutăm acum vinovaţi, dar ar trebuica Naţionala să se mai primenească şi să convoace jucători şi după valoare, nu după grade de rudenie, prietenii sau cumetrii. Ar trebui să se schimbe şi mentalitatea de joc, şi tactica, poate şi antrenorul. Pentru asta, însă, cred că trebuie schimbată chiar conducerea Federaţiei, chiar dacă va fi nevoie de multe tone de diluant, necesare dizolvării adezivului care fixează trainic, de atâţia ani, scaunele de dosurile veşnicilor diriguitori ai fotbalului românesc. Mi-e teamă, însă că asta nu se va întâmpla prea curând, chiar dacă preliminariile mondialului 2010 bat la uşă.

Dragoş Arsene
dragos@montan.tv

CIVILIZATIA AUTOHTONA

Aşa cum probabil aţi observat cu toţii, ziarul nostru încearcă să promoveze, în afară de ştirile de zi cu zi, turismul montan, activitate din care zona superioară a Văii Prahovei îşi obţine cea mai mare parte din veniturile proprii. De aceea şi considerăm necesară popularizarea staţiunilor şi activităţilor din acest domeniu.
Acum, în plin sezon estival, turiştii invadează aceste staţiuni, atraşi de frumuseţea peisajelor, de sălbăticia locurilor şi aerul tare al înălţimilor. Şi e foarte bine că se întâmplă asta, mai ales acum, când turismul românesc, în general, nu prea stă pe roze, mai ales din cauza serviciilor neprofesioniste (cam neelegant spus, dar perfect adevărat) şi a preţurilor mari, mai mari decât ale vecinilor noştri de la sud de Dunăre, care şi aşa ne-au cam luat din turişti. Cu toate astea, mai sunt încă nostalgici care preferă un week-end la munte cu cortul, aglomeraţiei din oraşele devenite adevărate jungle de beton şi asfalt, în care vara şi să respiri e greu. Mai ales că în asemenea situaţie cazarea e infimă sau, pentru cei ce preferă sălbăticia, chiar gratuită.
Deci, vine românul nostru la munte cu maşina, în care a îndesat toate cele necesare: cort, saltele, pături, aragaz de voiaj, mijloace de iluminat, vreo chitară, căţel, nevastă, copii, vreo soacră (ca să aibă cine sta cu ochii pe puradei), lăzi frigorifice cu carne şi sticle de tot felul, grătare şi cine ştie câte şi mai câte. Buun! Ajuns în mijlocul naturii, caută locul bun de încropit tabăra, care musai trebuie să fie aproape de o apă, să nu fie nici chiar în soare, dar nici prea la umbră. Apoi, trebuie să se poată ajunge uşor cu maşina, ca să nu care oamenii tot calabalâcul cu cârca 30 – 40 de metri (!) şi să nu se aleagă cu vreo pârdalnică de hernie. Urmează instalarea: se aşează cortul în aşa fel încât deschiderea să fie în direcţia cea mai bună (?), se bat ancorele cu vreun bolovan mai zdravăn, că maşinile astea moderne nu prea au truse de scule, se mai trage câte o lovitură la fel de zdravănă în deget, se înjură niţel de necaz şi gata! După o duşcă-două, se trece direct la grătar, apoi urmează ospăţul cu mici şi fripturi, totul stropit din belşug cu spirtoase , bere sau vin, după preferinţe. Urmează, tot după preferinţe, o plimbare în natură sau un pui de somn în mijlocul naturii. Seara foc în faţa cortului, sporovăieli si, ici colea, câte o cântare cu zombola, aşa, mai în surdină, cât să se creeze atmosferă. A doua zi , la fel şi tot aşa până când se termină week-end-ul. Apoi, hop cu calabalâcul în maşină, se verifică prezenţa şi se demarează spre casă, cu bateriile reîncărcate pentru o nouă zi de muncă.
Ei, şi aici e necazul! În urma turiştilor rămân mormane de gunoi, pe care trebuie să le adune alţii. Nu toţi vizitatorii sunt aşa, e adevărat, dar există multe asemenea „exemplare”. Mai mult, aceştia sunt cei care se vaită cel mai mult de calitatea serviciilor, de incompetenţa personalului din turism, de slaba calitate a serviciilor. Ei, nişte indivizi care se cred buricul pământului, epatând în discuţii acerbe, criticând totul în jur, dar în realitate persoane lipsite de cel mai elementar bun simţ şi de orice noţiune de civilizaţie îşi permit să critice totul. Nu că n-ar fi nimic de criticat, dar nu sunt ei în drept să o facă. Distrugând natura, murdărind totul în jur, asemenea oameni fac un mare rău turismului, în general, pentru că aspectul nu e valabil doar la munte, ci peste tot pe unde se poate merge la grătar.
Imaginea aceasta nu ar trebui să existe în turismul individual civilizat, în locuri în care nu poţi acuza nici recepţionerul, nici directorul de hotel, nici chelnerul că nu s-au purtat bine cu tine. Acolo ar trebui să funcţioneze perfect conştiinţa fiecăruia, care să nu permită nimănui să-şi bată joc de locul în care, poate, va reveni cândva, sau în care va poposi un alt drumeţ dornic de odihnă.
Personal afirm că există carenţe în turismul românesc, dar eu încă cred că lucrurile se vor îndrepta, iar acest domeniu economic cu resurse imense va deveni unul dintre atuurile României în lume. Până atunci, însă, trebuie ca noi înşine să încercăm să ne comportăm aşa cum trebuie, „occidental” cum se spune astăzi din fals cosmopolitism şi, mai ales, să umblăm puţin la conştiinţă. Atunci toate s-ar putea îndrepta. Numai să ferească Dumnezeu să se aplice şi aici previziunea lui Silviu Brucan, că până atunci s-ar alege praful de peisajele meleagurilor noastre mioritice.
P. S. Ce ar fi dacă s-ar înfiinţa o poliţie ecologică, care să aplice amenzi în astfel de cazuri? Pun pariu că în nici o lună n-ai mai vedea o pungă sau un PET aruncate aiurea!
Dragos Arsene

SFÂRŞIT ŞI ÎNCEPUT DE DRUM

Gata cu alegerile locale. Apele s-au limpezit peste tot, turul 2 s-a încheiat, iar prin aşezările prahovene se cam cunosc rezultatele votului. Cine a ieşit, a ieşit, fie că e vorba despre primari cau consilieri. Şi au ieşit cei pe care i-au votat oamenii, mai precis cei cărora noi toţi, ăia care n-am candidat, le-am acordat încrederea pentru următorii patru ani.
Fiecare învingător s-a bucurat în felul său, cu şampanie, bere, grătare şi chiar cu artificii. Care nu se ştie cât de legale aufost, dar parcă mai conta? Oamenii şi-au văyut scopul atins şi gata. Foarte bine, spunem noi, dar…
Urmează patru ani grei, patru ani în care trebuie făcut ceva, nu ca până acum. Şi afirm acest lucru analizând puţin chiar rezultatele votului.
Dacă până acum masa electorală a tot fost îmbrobodită cu tot felul de promisiuni care mai de care mai fanteziste şi cu minciuni care mai de care mai gogonate, uite că de data asta alegătorii au mai votat şi altfel, au căutat pe liste şi oamenii, cei din spatele etichetelor politice, aăa cum mi se pare şi normal în cazul alegerilor locale. E drept, nu în totalitate, dar e un început. Iar dacă drumul politic al unora s-a oprit duminică, măcar pentru următorii patru ani, drumul altora, al celor tocmai aleşi abia începe. Nu va fi deloc uşor, însă, dacă ne gândim la cât de murdară a fost campania. Personal, abia aştept să văd foştii rivali, care s-au bălăcărit mai mult de o lună în public, s-au scuipat reciproc şi s-au înjurat prin presă şi pe la colţuri de stradă ca cei mai mari duşmani, deveniţi peste noapte colegi prin consilii locale şi luând hotărâri de comun acord pentru binele şi propăşirea vetrei strămoşeşti. Şi, chiar dacă unora nu le va conveni aspectul, tot vor trebui să ia decizii impreună cu duşmanii de acum două zile, şi asta tocmai din cauză că, aşa cum am văzut eu că s-a votat au văzut şi ei. La capătul acestor patru ani mulţi vor dori iar ciolanul, care, însă, nu le va mai fi accesibil dacă nu se va vedea ceva în urma lor. Şi trebuie să se vadă, pentru că vor fi bani mulţi, iar cu furatul şi cu favorulile nu mai merge cum mergea. Europa cică e cu ochii pe noi!
Asta e bine, cred că sunteţi toţi de acord, dar important e să fie şi aleşii de acord. În anii următori vor fi bani, mulţi bani pentru administraţiile locale. Aceşti bani trebuie cheltuiţi pentru scopul în care vor fi alocaţi, altfel administraţiile vor pierde această oportunitate. Cu aceste investiţii, cheltuite bine şi la timp, localităţile ar trebui să cunoască o dezvoltare fără precedent, chiar dacă la mijloc va fi vorba de foarte multă muncă. Aşadar, aleşii acestei legislaturi se află în faţa unei perioade dificile dar cruciale, şi pentru localităţi ţi pentru destinele lor politice .
Ei bine, aici intervenim noi, presa. Ziarul nostru se doreşte un mijloc de informare corect, în interesul dumneavoastră, al cititorilor noştri. Şi pentru că trebuie să ştiţi ce fac autorităţile pentru dumneavostră, noi vom fi cu ochii pe ei şi vă vom ţine la curent. Şi asta patru ani, în care vă promitem că nu vom obosi
(va urma)

Dragoş Arsene
dragos@montan.tv

Editorial

În sfârşit,campania electorală s-a terminat. E drept, la Azuga s-a mai pus de un tur 2, dar nebunia iniţială a dispărut. Oamenii au ales, acum se comentează pe la colţuri „cum ar fi fost dacă…” Important e că de acum, lucrurile vor reintra în normalitatea cu care, din păcate, ne-am obişnuit de 18 ani.
Săptămâna trecută, la Sinaia a avut loc un eveniment istoric: după 60 de ani, regele s-a întors acasă. Unii comentează încă pe la colţuri că de ce i s-a dat înapoi Peleşul. Păi pentru că există în România o constituţie care garantează dreptul la proprietate, constituţie votată, la vremea respectivă şi de cârcotaşii care acum aruncă vorbe pe la colţuri. Dar asta e o problemă pe care o voi aborda cu altă ocazie.
La ceremonia de la Peleş am participat doar ca jurnalist, cu dorinţade a informa cât mai corect şi amănunţit cititorii. Poate că în sufletul meu sunt puţin regalist, dar e doar opinia mea şi fiecare poate gândi cum vrea. Chiar şi eu gândesc la faptul că, deşi cele mai civilizate şi dezvoltate ţări europene sunt conduse de dinastii monarhice, la noi, deocamdată, acest lucru nu e posibil. Gândiţi-vă la Anglia, Suedia, Norvegia, ori chiar la Spania, care au trecut de la republică la monarhism în anii ’80, şi care, deşi nu se ridică la standardele statelor enumerate mai sus, sunt în plină ascensiune economică.
Ei bine, în cadrul politic de la noi nu se poate pune problema monarhiei. Cel puţin deocamdată. Asistând, însă, la ceremonia de la Peleş, am realizat, însă, un adevăr crud.
Nu e vorba de faptul că Mihai I, că de majestatea sa este vorba, e singurul conducător de stat în viaţă din Europa, care a condus efectiv o ţară în timpul ultimei conflagraţii mondiale, nici de faptul că o casă regală are anumite reguli şi protocoluri care se respectă cu sfinţenie. Am observat, însă rigurozitatea, bunul simţ, punctualitatea şi respectul faţă de admiratori, presă şi invitaţi al celor care au organizat evenimentul. Şi acesta e adevărul de care vă vorbeam înainte. M-am gândit atunci, pentru o clipă că ar fi bine, totuşi ca politicienii noştri să ia exemplu la modul în care stabileşte şi respectă protocolul casa regală. Să încerce să înţeleagă că respectul faţă de alegători e obligatoriu, măcar pentru că alegătorii sunt cei care îi propulsează în viaţa politică. Să încerce să lase la o parte disputele din faţa noastră, a celor mulţi şi să le rezolve între ei. Să lase la o parte ura, să nu mai învrăjbească oamenii între ei din dorinţa de a-şi zdrobi adversarii, din dorinţa de a ajunge cât mai sus. Apoi, să încerce să-şi respecte promisiunile, măcar aşa cum regele a respectat orarul anunţat al manifestării. Ce frumoase ar fi toate atunci…

P.S. Francezii aveau un obicei: La schimbarea unui monarh strigau: „Regele a murit! Trăiască Regele!”, aducâd un omagiu şi celui dispărut şi celui tocmai încoronat. Voi spune şi eu, în aceste clipe: „Campania s-a încheiat! Trăiască Campionatul European de fotbal 2008!”. Şi, pentru că înainte de toate sunt român, „HAI ROMÂNIA!”

Dragoş Arsene
dragos@montan.tv

« Pagina Anterioara