O expoziţie în culori de aur

O expoziţie de artă plastică, mai altfel decăt cele cu care suntem obişnuiţi, este prezentată  acum la Casa de cultură „Geo Bogza  din Câmpina. Lucrările artistului Mihai Boroiu au cromatică aparte dar şi un mod foarte original de realizare. Este ultima expoziţie de pictură din acest an şi aduce un alt gen de lucrări. Florin Dochia directorul Casei de cultură Geo Bogza ne-a spus despre lucrările pictorului Mihai Boroiu că „sunt un fel de experiment  tehnic pentru că sunt executate pe suport de plută cu hârtie de sac dar şi cu foiţă de aur acoperită cu un lac special. Se realizează astfel o operă învăluită în mister cu nişte simboluri deosebite dar, în acelaşi timp, cu o foarte mare valoare decorativă”.
Expoziţia este deschisă pănă pe 20 decembrie pentru ca iubitorii de frumos de pe Valea Prahovei să se bucure de această exprimare artistică deosebită.

Gilda IVAN

Invitaţie la teatru

Casa de cultură „Geo Bogza” din Câmpina va găzdui, în prima parte a lunii decembrie, un spectacol de comedie în care vor juca personalităţi marcante ale teatrului românesc. Alături de Claudiu Bleonţ vor mai urca pe scenă Magda  Catone, Maria Teslaru, Eugen Cristea dar şi alţi actori îndrăgiţi ai Teatrului Naţional din Bucureşti.
Florin Dochia, directorului Casei de Cultuă Geo Bogza ne-a mai spus despre spectacolul intitulat „Aventurile unui bărbat extrem de serios” că este, în mod sigur, un prilej de a mai descreţi frunţile iubitorilor de teatru.

Gilda IVAN

Prin usa întredeschisa – schita

Democratia dauneaza grav sanatatii?…

Ce s-ar face „Institutul Îmbatrânitilor Precoci” fara serviciile doamnei Aglaia? Iata problema care framânta îndelung angajatii ce-si aveau cartile de munca stivuite în fisetul plumburiu al „Serviciului Impersonal, Salarizarii Aiurea, Resursei Inumane si Sporuri Alandala” al acestei institutii publice, aflata pe strada Razvratirii nr. 105 bis, din oraselul de provincie ce-si avea centrul , cum e si firesc, mai departe de centrul Bucurestilor.
Distinsa noastra functionara ajunsese la vârsta de 86 de ani, 11 luni, 3 zile si 4 ore taman duminica, pe 30 decembrie, la orele 21.00, când toate posturile de televiziune publice si private din tara anuntau înfrigurate sfârsitul unor alegeri parlamentare unde votul uninominal ( ca, de!, suntem în Europa) a fost, de fapt, un vot de partid. Cu toate ca purta pe umeri povara atâtor ani, doamna Aglaia tot mai trona, pentru totdeauna parca, scaunul unic din biroul „Ochi si Urechi”, în ciuda faptului ca iesise la pensie înainte de marea vânzoleala a neamului românesc care avusese loc în mileniul trecut. O tineau sefii în picioare si în functie pentru ca nimic nu misca fara stirea ei în cladirea Institutului, în cele mai mici unghere. De exemplu, în grupurile sanitare, la cosoroaba acoperisului, unde, de obicei, se înmulteau pe saturate bufnitele si liliecii de noapte, spre disperarea cetatenilor seriosi, cu sira spinarii verticala. Doamna Aglaia, fie august, fie decembrie, fie zi sau fie noapte, era prezenta cu vazul si cu auzul prin toate birourile, prin softurile calculatoarelor, prin toate hârtiile fabricate în mii de stive, spre nemultumirea autoritatilor ce veneau aici în control numai la reclamatie, când se impunea o verificare efectuata la fata locului. Alminteri, acestea luau drept pedeapsa, blestem, faptul de a controla periodic, asa cum cer legile tarii, activitatea Institutului…
-Sefule, vezi ca aia de la biroul „Genunchii care nu se mai îndoaie si Lacrimi în batista”, azi a stat de vorba 13 minute cu tacanitul ce cânta de ziua Frantei Marseilleza în centul orasului nostru. Au baut cafele si râdeau de dumneavoastra spunând, printre altele, ca trebuie sa mai va dea nu stiu câte milioane ca sa-i dati dumneavoastra înapoi 100 de milioane. Sa ma scuzati, pâna sa-mi scot vata din urechi m-a observat ca trag cu pâlnia si din cauza asta nu garantez ca am auzit bine. Ce sa mai va zic? De cea de la „Luna, Râpa, Catastrofele si efectele lor asupra ritmului cardiac”! Îl jumulea, pur si simplu, pe cel care(haideti ca am priceput, ca altadata, fara nume sau cu nume sub acoperire. Stiu, sefule, aveti dreptate, lumea e rea!) mai zilele trecute, i-ati pus pâinea si cutitul în mâna, ageamiu fiind. Dar stiti ce a facut rapciugosul acela de Concuta pe când dumneavoastra eraîi pe santierele patriei la datorie? N-o sa va vina a crede, a ramas în mâna cu manivela de la jocurile de noroc mutate clandestin în biroul „Pe ei! Vin capitalistii intoxicati cu gaze de esapament”. Erau orele 15.00, sefule. Pe când madam Monastire, doborâta de atâtea sporuri, si-a mai cumparat o corcoata de la firma „Pupati-as Africa”. Acuma, spuneti-mi si mie, cel de la „Cultura Racnetelor în afectiunile postdecembriste” este angajat sau e liber profesionist? Una, doua, acasa! Una, doua, recuperari! Una, doua, cu nevasta prin piata  orasului. Sunteti prea bun. Negruta, cum o stiti, a lipsit trei zile, are certificat medical: depresie, sau dereglare de ciclu. Spune la toata lumea ca îi intra frica în oase când va uitati ca un vultur la ea. Asa i-a dat raportul doamna Aglaia sefului, când acesta s-a prezentat în Institut, dupa ce efectuase îndelung un schimb de experienta cu un alt institut similar aflat prin preajma Adriaticii. Seful a privit-o admirativ si a notat tot în agenda personala pe care o tinea, însa, conspirativ, sub cheie, sefa de la „Corul robilor”.
-Ce m-as face fara dumneata, doamna Aglaia? Drept rasplata, doamna Aglaia se framânta toata de placere pe caunul aflat în biroul sau. Atunci sefului îi fu frica ca nu cumva distinsei noastre doamne sa nu îi vina o alta idee nastrusnica, asa cum lesne se putea citi în ochii ei aposi în care se scalda o flacara misterioasa, razleata, rasucita si ramasa pe fundul sacului cu carbuni de prin preajma razboaielor mondiale. Deschise repede usa de la birou si se încuie în el pe dinauntru ca sa-l sara ceasul rau. Doamna Aglaia a fost vazuta într-o noapte, spun gurile rele, pândind asiduu poarta înalta a Institutului, pe care cânta de zor o cucuvaie. Si când l-a vazut pe sef dându-se jos din masina de culoarea lunii mâncate de vârcolaci, bandajat la cap,încopciat, capsat, abia tinându-se pe picioare, a tipat prelung: „Moooooor! Tineti-ma ca mooor!”, de au urlat noapte de noapte, de la boboteaza pâna la ziua sabatului, toti câinii vagabonzi din oras, auzind-o cum se sfâsâie de durere. A doua zi, pacientii au vazut-o pe doamna Aglaia în biroul sefului institutului vaitându-se:
-Sefule, sa nu mai faci de astea, ca aia sunt! Si nu mai are cine sa va poarte de grije, ca pupaza de la biroul „Salarii nemeritate, Impozite platite pe timpul probabil si Fuga de raspundere” este gata-gata sa sara în bratele sfântului cu nadragii în brâu, cu chelie si cu tichie de margaritar. N-are cine sa va mai spuna ca ogarul cenusiu tot câine a ramas atunci când are stat suplimentar si latra la institutia aflata pe strada Sinceritatii. Pacientii aflati atunci pe holul Institutului Îmbatrânitilor Precoci l-a vazut pe sef iesind din birou un leu cu coama napârlita. i.a explodat un dinte sanatos crapându-se în doua, atunci când, înfipt în fata impunatoarei doamne Aglaia, a tipat scotând foc pe nari si pe gura.
-Iesi afara, ca nu mai pot! De atunci, doamna Aglaia ameninta cu vocea scazuta,a flacara stinsa si moale de lampa numarul 5, care nu mai are gaz:
-De mâine, ies la pensie! Iar aceasta iesire la pensie, stie si seful, ca dealtfel, toata lumea din oras, ca nu se va întâmpla niciodata, pentru ca nimeni de pe pamântul asta nu-si poate închipui cum, în locul doamnei Aglaia, ar putea fi promovata cea tânara de la biroul „Organe Razvratite”, care nici în ruptul capului nu dorea sa stea alaturi de sef:
- Îi miroase gura de parca ar mânca mereu coceni de sfecla si de varza amestecati cu parfum marca „Karl Antony”, Paris. Plus ca, una, doua, îsi trage bracinarii în sus din cauza burtii de gravida. Iar daca mai insistati, ma spânzur sau demisionez. Alege-ti!
Lucrurile au intrat pe fagasul normal când pacientii din Institutul Îmbatrânitilor Precoci l-au vazut pe sef de ziua sarbatorii curcanului american, fata în fata cu doamna Aglaia savurând  amândoi o cafea din aceeasi ceasca de portelan chinezesc:
-Sefu, vezi ca aia… Si limba de girafa (52,7 cm) a doamnei Aglaia intrase cu totul în urechile sefului încremenit de placere.
Vasile Ioan Ciutacu

Gâstele salbatice si urletul câinelui

Dupa plecarea Alunei pentru Andru (ce chestie, de-abia acuma îsi dadea seama de apropierea care exista pâna si între numele lor – amândoua „debuteaza” cu a mare. Câte gânduri fug catre „icoana cu picioare lungi”, vorba poetului) vremile, la propriu si la figurat, începusera sa se agite. Sa devina tulburi. Fuioare pâsloase de ceata împachetau soarele zile de-a rândul, dupa care, în locul toamnei, dusa pâna la jumatate, veni un zvon nauc, dar napraznic, de iarna. Acesta, între-o clipa, a zburat ultimele frunze din mestecenii plantati în fata hotelului, ca sa le aduca aminte, probabil, unor turisti tineri si înfometati de iubire, de versurile lui Esenin: „O, voi sanii, o, voi sanii si voi cai, voi cai / Numai dracul v-a scornit, miselul…”
Apoi, aparura fulgii de nea care seara secerau pe verticala lumina neonului de la iluminatul public si, mai ales, cea care razbatea din mansardele cu vitralii. Ziceau oamenii ca zilele acestea aveau miros de sarbatoare, ca acelea de dinainte si de dupavenirea lui Isus pe pamânt.Iar în prima duminica (trebuie sa fim precisi!) dupa  plecarea Alunei (Andru îsi dadu seama ca, de aici înainte, timpul se va împarti în doua: în cel dinainte de plecarea Alunei si în cel de dupa plecarea Alunei. Fara prezent, parca, si fara anotimpuri.) când s-a dus la locuinta lui din munti a vazut cum taranii din comuna Piscuri îsi luasera pe ei bundele si purtau pe cap caciuli de oaie croite în diferite feluri. Unii chiar scosesera din soproane sau polati bocâltele si cioclitele pentru a cara lemne din padurea Steiasa, metri cubi sau steri. Ori balegar pe holdele din ce în ce mai putine, consecinta a globalizarii dureroase si nestiute. Dupa plecarea Alunei, în vinerea de dinaintea Mosilor de iarna, pe la prânz, când mergea la farmacie sa-si cumpere compensat „de-ale gurii”, cum ziceau unii, Andruvazu deasupra Plesuvei un cârd de gâste salbatice prinse de furia vazduhului învârtosat de ger. Dupa cât si-a dat seama, avlansa de zapada potopita de sus, le-a izbit de un perete abrupt al Urzicarului. Padurarul, aflat în zona sapuna nutret, de-acum, în ieslea caprioarelor, a treia zi de la disparitia cârdului de gâste în vagauna vaii i-a marturisit lui Andru ca în viata lui nu mai vazuse asa ceva: „Credeam, domnule, ca le-au izbit avioanele militare, acele iuti, ce curgeau asurzind Valea Prahovei înspre revarsarea ei, a lor, înspre marea cea mare. Deodata, m-am pomenit , parca, luat pe sus si înghesuit cu totul într-un citerez de brad uscat. Atunci mi-am pierdut vestitul meu Atlantic din armata, cadou de la tata, de care si azi îmi pere nespus de rau, va dati seama. Bine, însa, ca am scapat cu viata. Altminteri, domnule Andru, mâine nevasta-mea va chema la pomana… Sa ma scuzati si sa continuam, însa. Uitându-ma jos, spre valea Beliei, am vazut pe malul cel mare al Urzicatului înfipte – una, doua, trei, patru… douazeci si cinci de gâste salbatice în maidanul de zapada, lipit de râpa, de unde se taie râpa, de fapt.” (Ce talent de a povesti are padurarul, remarca Andru însinea lui, gândindu-se cum pronuntase „se taie râpa”). „Le prinsese picioarele si stateau deasupra malului ca niste ghiocei batuti de viscol si de ger. Pentru ca era mare nebunie si viscoleala în jur, în paranteza va spun, cadeau brazii, paltinii si fagii, ca secerati de drujba, nu m-am dus atunci sa le trag afara” (auzi, „sa le trag afara”! Ce frumos, de parca nu erau afara!) „din chinul cel goaznic. Ma uitam la ele cum bateau din aripi ca sa scape. Credeti-ma, neputinta asta ma nadusea pe dinauntru. Dar parca, sincer sa fiu, domnule Andru, mi se rupea mai mult inima din mine daca încerc am sa ajung pâna la ele, ca, stiti, ce distanta e din cariera de piatra, unde ma aflam eu si pâna la locul faptei, ca sa zicem asa. Si ce prapad era în preajma! Asa încât am amânat-o pentru a doua zi, ramânându-mi vreme, pânî la caderea serii, ca sa ajung acasa.însa toata noaptea ce a urmat s-au zbatut în mine gâstele acelea prinse în cursa ghetii. Dis de dimineata, cum trebuia sa fac raport despre ce s-a întâmplat deosebit în sectorul meu, a trebuit sa ma duc la malul acela blestemat, cu gâstele captive. Mai ales ca mai persista în mintea mea curiozitatea faptului nou vazut de mine cu o zi în urma. Aici, însa, nici neam de gâste! Moarte ori vii! Am închis ochii din toate punctele de vedere” (Andru ramase iarasi surprins de exprimare elastica a padurarului: auzi, sa-nchizi ochii ca sa nu mai vezi ce-a fost cu o zi înainte!) „abatut, însa, ca nu gaseam vreo explicatie. Cel putin pentru mine. Daramite pentru sefii mei. Pe drum, la întoarcere, am dat prin Talea. Tot drumul m-a muncit disperitia gâstelor. Ajunsesem sa cred aproape ca el nici n-au existat si ca, practic, eu scornisem asa ceva. Îngândurat, nedumerit am intrat la bodega  din fata sfatului sa-mi dea niste Chesterfield, nu stiu daca pronunt bine, ca atâtea prostii, în ultima vreme, ne-au cotropit limba” (ce sentinta, gândi Andru, privindu-l admirativ pe padurar!) „Bodega era aproape pustie. Într-un colt, la o masa, bea un deget” (Andru facu ochii mari!) „de tescovina, d-aia botezata, Fane Baciu. Când sa ies, m-a strigat rugându-ma sa vin lânga el. În schimbul a 100 de grame de tuica mi-a spus unde, de fapt, schiopata gândul meu. Si am facut raportul, punându-l pe Fane sa semneze. În cele scrise, am mentionat aproape tot ce mi-a relatat singururl martor al acestei povesti adevarate, pe care lumea, sunt sigur, n-o s-o creada acum, daramite peste câtiva ani…Ei bine, dupa capturarea” (Formidabil, nu se sfii Andru sa pronunte, fermecat de exprimare) „…Ati zis ceva, domnule Andru?” acesta ridica din umeri. „Asa mi s-a parut! Repet, dupa capturarea gâstelor de catre ninsoarea nebuna, plouata, pur si simplu, din vârful Plesuvei înspre apa Beliei, un cîrd de tigani veniti de prin Paduchiosu dupa niscaiva bureti pastrii, le-au taiat picioarele prinse în poleiul - catusa de deasupra zapezii. Si au fugit cu ele spre si dincolo de Gurguiatul, probabil spre Moreni. Erau condusi de unul cu un ochi de sticla, fara voce. Avea un plasture înfipt în gât pe unde, ca un sarpe, suiera aerul respirat. Asta-i tot! Zapada asta, prima sau de-a doua, le-a priit tiganilor. Era sa uit, domnule Andru, a mai fost ceva. În timpul în care eu am fost luat pe sus de viscol, am auzit venind dinspre muntele Plesuva un urlet înfiorator de câine, de parca-i murea cineva mereu în glas. Urletul asta, ce-l port mereu cu mine, l-am mai auzit si altadata, într-o primavara, devreme, fisurând pur si simplu peretii de piatra ai Tatarului. Lumea zice ca ast câine, ce clatina muntii cu urletul lui, ar fi scorneala scriitorului ce vine din când în când la casa padurii din Poiana Coprinei. Dumnezeu stie, dumneavoastra ce ziceti , domnule Andru?…”
Andru, dupa plecarea Alunei (nu se poate, pentru a patra oara gândul asta, de la plecarea Alunei sa-l pronunte în sinea lui? Chiar asa o sa împarta de acum timpul ce-l mai are de trait?) si dupa ce padurarul îi istorisi patania cârdului de gâste salbatice, pe când mergea cu rucsacul plin în spate, în costum de schi, pregatit sa stea o vreme exilat, sa-si linga ranile la locuinta provizorie din munti, si-a adus aminte ca o poteca ducea repede la casa din padure. Acolo unde, probabil, va da peste scriitor.
Vasile Ioan Ciutacu.

Stagiunea de teatru toamnă – iarnă 2008

La Sinaia a început stagiunea de teatru toamnă – iarnă 2008. Cazinoul din Sinaia a găzduit săptămâna trecută spectacolul de teatru „Sirena şi Victoria”. Piesa s-a bucurat de aplauze la scenă deschisa şi a avut în distribuţie  reputaţii actori ai teatrului Nottara Valeria şi Virgil Ogăşeanu dar şi pe Diana Lupescu, care şi-au redemonstrat măiestria în tainele artei interpretative.
Comedia „Sirena şi Victoria”, realizată de scriitorul Alexander Galin şi regizată de Diana Lupescu, s-a bucurat de un real succes şi pe alte scene din ţară. Pentru spectatorii din localitate sau din alte părţi ale ţării debutul stagiunii de toamnă la Sinaia înseamnă un eveniment fericit. Astfel, amatorii de teatru îşi vor putea procura biletele zilnic, până la ora 18, de la Centrul de Coferinţe - Cazino Sinaia. Preţul unui bilet pentru adulţi este de 10 lei iar pentru elevi de 7 lei.
Spectatorii din Sinaia dar şi turiştii aflaţi pe Valea Prahovei vor putea viziona, pe 29 decembrie, în sala de spectacole a Cazinoului din Sinaia, piesa de teatru „Opere Complete”- William Shakespeare, în interpretarea unor actori renumiţi.

Răzvan Bunea

Evenimente în Buşteni de sărbători

În luna cadourilor, cetăţenii din Buşteni vor avea parte de o serie de surprize culturale pregătite de conducerea Casei de Cultură din Buşteni. Pentru ca totul să fie gata, reprezentanţii instituţiei au pregătit din timp, cu lux de amănunte, fiecare eveniment, menit să aducă, în spiritul sărbătorilor, bucurie în sufletele spectatorilor de toate vârstele. Astfel,  a fost realizat un program încărcat pentru toate gusturile, program ce va fi realizat cu sprijinul administraţiei locale şi al primarului Emanoil Savin. Prima surpriză este pregătită pentru 6 decembrie, atunci când Moş Nicolae va veni la Casa de Cultură cu un spectacol de teatru cu păpuşi pentru cei mici. Până la Crăciun vor fi organizate şi alte evenimente, iar şirul acestora se va încheia cu un spectacol excepţional de colinde.
În Buşteni, a devenit deja o tradiţie ca în fiecare an, în decembrie, să fie organizate o serie de evenimente culturale pentru toate vârstele şi toate gusturile. Iată că, şi la sfârşitul acestui an, timp de o lună, cetăţenii din Buşteni vor avea parte de o serie de spectacole organizate cu prilejul Sf. Nicolae sau a sărbătorii Crăciunului.
Adelina ANEI

Evenimente muzicale în Sinaia

Melomanii din Sinaia, dar şi din oraşele învecinate sunt aşteptaţi la concerte de mare excepţie organizate la Casa Memorială George Enescu şi la Centrul Internaţional de Conferinţe. Astfel, pe 23 decembrie, începând cu orele 17.00,  la Casa Memorială George Enescu va avea loc un recital al cvartetului „Anima”. Cei care vor participa la acest eveniment deosebit vor putea asculta lucrări de Mozart şi Beethoven. Stagiunea de concerte care a început în luna februarie a acestui an se va încheia pe 30 noiembrie, atunci când pe scena Cazinoului din Sinaia va urca orchestra de cameră dirijată de cunoscutul Horia Andeescu
Astfel, toţi sinăienii şi nu numai sunt aşteptaţi pe 23 noiembrie la Casa Memorială „George Enescu” şi pe 30 noiembrie la Cazino pentru a urmări două concerte de mare excepţie.
Adelina ANEI

Pastila săptămânii: CÂINII, CĂŢEII ŞI ŞEFUL HAITEI

Un prieten mi-a relatat zilele trecute un fapt incredibil. Citise, spunea el, că animalele din casă, în special câinii, suferă cumplit când cuplurile pe care le-au vegheat atâta amar de vreme găsesc de cuviinţă să pună capăt îndelungului lor mariaj.
Amicul nostru a ţinut să mai precizeze că aceste patrupede devotate omului nu suferă la sfâşierea cuplurilor neapărat din cauza despărţirii lor, cât de faptul că nu mai există matematic acelaşi număr de indivizi cu care erau ele obişnuite înainte de ruperea fatală . Şi pe un ton de-a dreptul autoritar, a mai adăugat, adunându-şi sprâncenele stufoase şi ţepoase la rădăcina nasului, de parcă privea un lucru urât de care nu vroia în ruptul capului să aibă parte, că aceste vieţuitoare captive între pereţii casei văd, de fapt, în capul familiei pe şeful haitei din care odinioară au făcut şi ele parte.
Iar odată acesta plecat , după ce a trântit cu putere pentru totdeauna uşa de la intrare în cazul în care, să zicem, câinele ar rămâne la fosta lui consoartă plânsă şi îndurerată, lasă animalul în ghearele ascuţite ale tristeţii, ale apatiei şi ale disperării fără de margini. Pe zi ce trece, formidabilul canin de altădată se pune pe inimă rea, o muşcă adesea pe stăpână, aşa încât aceasta este pusă în faţa faptului împlinit de a-i căuta imediat o familie unită pe vecie, unde noul şef ar deveni, în acest caz, capul haitei în percepţia sărmanului nostru patruped .
Exemplul acesta ne-a fost nouă de ajutor în a găsi explicaţia de ce în cazul unor instituţii publice se găsesc anumiţi angajaţi zeloşi care suferă până în măduva oaselor atunci când şeful pleacă în concediu, la pescuit , la „vânătoare” de fete mari, ajunse pe cale de dispariţie, sau în concedii medicale bine ticluite.
Aceştia scad în greutate, nu mănâncă, devin galbeni la culoare, încep să li se mişte dinţii în gură, le cade părul de pe capul pătrat, îşi neglijează soţiile, pantofii le devin mai mari decât laba piciorului, le fâlfâie pantalonii pe ei. Într-un cuvânt, nu le mai arde de viaţă până ce nu apare „şeful”  haitei şi, atunci, trai pe vătrai, mai ales că „prada” publică e la o aruncătură de băţ.
De unde se vede cât de bine le este unora să devină câini de pripas, cu reflexe pavloviene şi cât de greu le este câinilor să înţeleagă uneori lipsa sentimentelor umane într-o societate unde rareori bărbatul îşi mai aduce aminte că trebuie să vină acasă ţinând în mâini un buchet de frezii, orhidee, anemone sau de trandafiri galbeni.  Ca să nu mai pomenim de liliacul sălbatic !…
Vasile Ioan Ciutacu

Amintiri, amintiri…

PATRU  PENTRU  MOARTE

Ultima manşe a bobului de patru persoane era prevăzută pentru duminică, odată cu  cea a bobului de doi; mai întâi, bobul de patru, că-i mai greu şiI strică pista.
Săptămâna premergătoare întrecerilor a fost tare ciudată. Cu toate că ne aflam în plină iarnă, spre sfârşitul  lunii  ianuarie un val de căldură a venit în Poiana Braşov, încât ne uitam cu tristeţe cum „curgea” pârtia de bob în mici pârâiaşe. Mincată de un vint cald, zăpada se ochise  în petece mari de verdeaţă pe care târam anevoie boburile. Se suspendaseră antrenamentele şi cele câteva cupe puse în joc, iar concurenţii umblau năuci, cu un ochi pe barometru şi un altul pe cer. Miercuri după amiază, timpul s-a schimbat  brusc, iar joi dimineaţă un ger teribil a îngheţat pârtia şi au reînceput antrenamentele.
Majoritatea echipajelor erau din Sinaia:  Staicu, de la  clubul uzinei, Gigi Hogea, Beldică ,
mai era un echipaj din Ploieşti pilotat de medicul Popovici, unul din Cimpina, cu Ţiţei
la  cârmă şi în rest echipaje din Braşov şi din Bucureşti, unde Armata  îi avea pe Hari Ene şi, în fine, decanul de vârstă al boberilor,  Alexandru Budişteanu. Ca-n orce competiţie, valul de tineret cu aplomb şi inconştienţă bătea puternic  la porţile afirmării, tulburând somnul senatorilor de drept  ai competiţiei, veteranii cu multe titluri la activ, care nu erau dispuşi să plece steagul în faţa noului val. Cam acestea erau auspicile acelui campionat al anului 1953.
La antrenamentul de  joi, Budişteanu,  după  două coborâri, era undeva pe la mijloc. Situaţia a cântărit greu pentru o fire vanitoasă, cu un palmares bogat în titluri naţionale şi cupe. La următorul antrenament  era hotărât să-şi recucerească poziţia de lider, dar a inceput cu prostiile: nişte coborâri riscante la limita riscului, un joc periculos de-a viaţa şi de-a moartea.
Budişteanu avea un frânar credincios, cu care se dădea de mulţi ani. Îl chema Gheorghiu, noi  îi ziceam Nea Diţ. Cu un an în urmă, tot în Poiană, a atacat prost un viraj, bobul a balotat, iar Diţ a zburat din bob căzind în fund, pe pistă. S-a ales cu o fractură de coccis şi a fost  condamnat să poarte un colac de cauciuc prins de pantaloni pentru a putea să se aşeze şi el pe un scaun ca toţi oamenii.
Diţ a simţit  că Budişteanu e dispus să sacrifice  totul pentru încă un titlu de campion, aşa că
i-a spus:
-Sandule, tu vrei să te pui cu copii ăştia de douăzeci de ani? N-am venit aici să mă curăţ,
mi-a ajuns colacul de anul trecut. Dacă nu te potoleşti, te las, caută pe altul. Seara,Budiştenu telefona la Bucureşti, iar dimineaţa sosea  Glavce  Boris, un rugbist de la armată, racolat  pentru a-l înlocui Diţ, de vreo două ori mai greu ca el. Ne ştiam dela „Tineretului”, pe când ne cam feream să-l placăm, că aveam senzaţia că dă trenul peste noi. În rest, era un om admirabil, comunicativ şi vesel.
-Ce faci Boris pe aici ? i-am zis.
-M-a chemat Budişteanu,  c-a rămas fără frânar ! Apoi, işi mută rucsacul pe alt umăr şi porni spre cabana unde erau cazaţi.
Duminică, duminica tragică a bobului românesc, pista era beton, o ghiaţă impecabilă oferea o viteză cum nu se mai pomenise în nici o competiţie. Echipajul  lui Budişteanu era al patrulea la start. Primul a plecat Staicu,dar s-a răsturnat  în virajul 13  şi a alunecat  pe o parte, rezemat  pe capetele boberilor. Obraji frecaţi de ghiaţă, cu greutatea bobului în cap, erau carne vie, o „Salvare” i-a şi dus în grabă pleacă la Braşov. A urmat Hary Ene, iar noi am răsuflat uşuraţi când  a terminat cursa întreg. Apoi, a trecut de virajul 16 şi a îndreaptat bobul spre  funicularul de urcare; relaxat, a lăsat liber bobul, care încet  a urcat pe un mic viraj şi s-a răstoarnat exact când Hary  a vrut să coboare. A căzut pe piciorul stâng şi gata o dublă fractură. A fost chemată urgent  o altă salvare. Până la venirea ei, coboară Beldică,  care sare din pârtie . Are norocul rarisim să treacă printre brazi şi să se înfunde în zăpadă.
Sunt aduşi toţi jos, par întregi, dar sunt şocaţi:  tocmai pleca cu salvarea cu Hary Ene.
Se anunţă apoi echipajul Budişteanu, suntem surprinşi de numele celor din echipaj, două nume erau cu totul necunoscute şi, probabil, niciodată  nu alergaseră la bob. Am aflat  mai târziu că, cu câteva minute înainte de start, cei doi coechiperi vechi au refuzat să mai coboare. Disperat, Budişteanu a solicitat nişte tineri ce căscau gura la plecare. Le-a pus căştile în cap, iar peste puţin porneau pe ultimul lor drum.
Căţărat pe buza virajului 16,  de unde se deschidea  perspectiva virajului 15, aşteptam alături de operatorul de film al studioului Sahia, onorabilul domn Zukermann.
-Trage acum, îi zic, Budişteanu vine tare, c-are o poliţă de plătit !
-Dă-mi un sandvici, dacă vrei film cu Budişteanu !
-Să-ţi dea Budişteanu, că pe el il imortalizezi! îi răspund peste umăr.
Virajul 15  era spaima concurenţilor, proiectat prost, avea o diferenţă de nivel neobişnuită între intrare şi ieşire, ceva în jur de patru sau chiar cinci metri, dacă la asta mai puneam raza virajului de 10 –12 metri şi linia aproape dreaptă  şi  inclinată care era accesul pe viraj. Aşa, realizam pericolul real al acelei porţiuni, care în realitate era o spirală înconjurată la mică distanţă de pădure.In acel viraj toţi concurenţii aveau probleme ,numai norocul sau şansa  îi făcea să scape cu zile.Gheaţa perfectă din aceea duminică a mărit riscul, prin viteza deosebită obţinută de concurenţi.
Auzim, la un moment dat, prin pădure  zgomotul bobului  care vine năpraznic:  aveam un sentiment de mulţumire că mai are  puţin şi a scăpat. Apare, apoi, în virajul 15, viteza este neobişnuit de mare, atât de mare încât nu mai poate vira puţin stânga pentru a intra pe pistă. Alunecă brusc pe o tangentă imaginară, sărind peste viraj şi, după trei metri, se infige cu patinele într-un brad. Trei corpuri încep o rostogolire în aer, văzute de departe par trei păpuşi aruncate. Îl urmăresc pe Boris: e cel mai mare. Urcă până sus, aproape de vârfurile brazilor. La verticala lui Boris e o gură de apă mare,de fontă. Mă tem să nu cadă pe ea. Are noroc, îmi zic că a căzut alături, în zăpadă, cu faţa-n sus. Alerg la Boris cu o akie, iar spectatorii mă ajută să-l aşez cu grijă în sanie. Traversăm  pista, pentru a ajunge la „Salvare”. Scuturat de hopuri, Boris deschide ochii. Pare că mă recunoaşte:
-Cât am făcut ?
Ne facem greu loc printre curioşi aproape de ambulanţă, Boris oftează puternic, iar capul îi cade într-o parte. Îi închid ochii şi-l urcăm în maşină. Budişteanu prins în chingi e înfrăţit cu bradul.  Patinele bobului intrate în pom ţin bobul în consolă. Cam ca un cuţit aruncat într-o scândură.
Îl dezlegăm din chingi. Are picioarele în dreptul pieptului şi e îmbrăcat cu pantalonii lui verzi,   aducători de noroc. Demontăm bobul, iar în brad rămâne numai sania din faţă, pe care nimeni şi nimic nu o poate scoate de acolo.Trupul lui Budişteanu pare făcut din cârpe, cred că nu mai are nimic întreg e dus la salvare împreună cu cei doi tineri care sunt morţi şi ei.
După o întârziere de mai bine de două ore, se reia cursa: primul care pleacă e Gigi Hogea
Spectatorii stau cu sufletele la gură, iar mulţi au plecat afectaţi de întâmplare. Hogea apare în virajul 15, exact pe acelaş traseu, dar în ultima sutime de secundă, din fericire, redresează şi muşcă mantinela dreaptă, apoi stânga, dar scapă.
Seara, pun schiurile şi cobor în Braşov, să-i văd pe fraţii Oancea  internaţi la spital. Nu le spun de Budişteanu. O soră mă conduce la morgă  patru trupuri şi patru lumânări: echipajul lui Alexandru Budişteanu.
Soarta  a făcut ca singura victimă  a vanităţii să fie el,restul… A fost mâna destinului, care a adunatde aiurea trei oameni,  în acelaşi loc şi în acelaşi timp, iar cu foarfeca lui nevăzută a tăiat brusc firul vieţilor lor, într-un viraj, la Poiana Braşov….

Em.Bellu

Concerte de excepţie la Sinaia

Evenimente culturale excepţionale. Asta a pregătit conducerea Casei Memoriale George Enescu din Sinaia pentru toţi iubitorii de cultură sinăieni şi nu numai. Astfel, duminică, începând cu orele 18.30, la Cazinoul din Sinaia a avut loc un recital cameral, iar pe scenă au urcat soprana Bianca Manoleanu, Sorin Petrescu şi Remus Manoleanu. Şi pentru duminica viitoare a fost pregătit un program deosebit la flaut şi pian, tot de la orele 18.30.
Pe 23 noeimbrie, la casa memorială va avea loc un recital al cvartetului de coarde ANIMA. În program vor fi incluse lucrări de Schubert, Mozart şi Beethoven. Stagiunea Casei Memoriale George Enescu, care a început în luna februarie, se va încheia în ultima zi a lunii noiembrie cu un concert susţinut de orchestra de cameră, dirijor Horia Andreescu şi solist Gabriel Croitoru.
Adelina Anei

Pagina Urmatoare »