INTERVIU Anca Hogea - directorul Centrului Cultural Sinaia
Miercuri, 13 August 2008 • 858 Accesari (0 OnLine) • Imprima acest Articol
Care sunt activităţile în curs de desfăşurare în această perioadă la Centrul cultural?
În această perioadă avem în desfăşurare o agendă de vacanţă. Acum am organizat o expoziţie ititulată generic “Sinaia de altădată”, cu fotografii vechi care ilustrează staţiunea de-a lungul timpului. Expoziţia domină tot Centrul Cultural, chiar de la intrare, astfel încât toţi cei care ne vizitează să poată admira imagini cu vechile clădiri din oraş. Intenţionăm ca, în scurt timp, să putem oferi vizitatorilor şi o paralelă între imaginile vechi ale unor aşezăminte şi imaginile de lor de acum. mă tem puţin de acest demers, deoarece nu ştiu cît de conştienţi sunt sau au fost cei care locuiesc în asemenea clădiri de valoarea lor patrimonială, încât să nu fi adus modificări arhitectonice de anvergură aspectului iniţial.
Un alt proiect aflat în derulare, la care personal ţin foarte mult şi pe care l-am iniţiat acum trei ani, se cheamă “Fanfara în parc” şi se doreşte afi un aspect specifc oraşului Sinaia. Trebuia sa se desfăşoare cumva afară, trebuia să cadreze oarecum cu valenţele regale ale staţiunii şi atunci, ce putea fi mai potrivit decât fanfara la Sinaia? Pe vremuri, turiştii veneau de la Bucureşti cu trenul de plăcere şi poposeau în parc, să asculte fanfara. Asta incercăm şi noi acum, să reînviem pe cât posibil o tradiţie a locului, şi cred că am reuşit. Autorităţile locale ne-au sprijinit, iar în parc a fost construit un foişor pentru fanfară, aşa cum, de altfel, era firesc. Scopul final este de a oferi atât sinăienilor cât şi turiştilor un loc deosebit de petrecera timpului liber. Aşa putem pune în valoare ţi parcul, reînviind activităâi tradiţionale.
Pentru perioada imediat următoare, am iniţiat deja o discuţie cu Teatrul din Târgovişte pentru organizarea unei parade a păpuşilor. este vorba de nişte păpuşi uriaşe care vor traversa parcul. încă nu am stabilit dacă manifestarea se va desfăşura strict în parc, sau parada se va deplasa si pe bulevard, deoarece încă nu putem aprecia anvergura evenimentului, dar după ce amănuntele vor fi stabilite, vom putea finaliza şi organizarea.
În parteneriat cu fundaţia “Prietenii muzicii” şi Primăria Sinaia vom găzdui Orchestra Filarmonicii din Bucureşti, pentru o serie de concerte care vor avea loc între 9 şi 19 august.
Pentru că ne-am mutat de curând în casă nouă,vom începe din luna septembrie să organizăm cursuri de muzică - pian, vioară, chitară - pentru tinerii din oraş şi vom infiinţa un cerc da arte plastice. Încă de la inaugurare, găzduim aici trupa de teatru “Oglinzi”, a Colegiului Mihail Cantacuzino. Acestea sunt doar câteva proiecte, noi avem foate multe în plan. Dorim organizarea de seri literare, formarea unei trupe de teatru proprii, a unui cenaclu literar
Ce activităţi aţi dori să desfăşuraţi la Centrul cultural şi care nu există în acest moment?
Acest Centru Cultural găzduieşte şi Universitatea Populară, care a fost înfiinţată pe la 1970. Ar trbui să nu neglijăm educaţia permanentă - long life learning - un concept care în alte ţări se aplică cu succes de foarte mulţi ani. Din păcate, neavând un spaţiu adecvat, acest segment al activităţii afost un pic pus în umbră. în această direcţie ne vom îndrepta atenţia în perioada următoare, vom oferi work-shop-uri şi trainig-uri pe diferite teme, care se vor adresa acestui domeniu al educaţiei permanente.
Ce rol consideraţi că ar trebui să joace un centru cultural într-o comunitate cum este cea din Sinaia?
După părerea mea, cultura e baza unei societăţi şi are un rol major alături de educaţie, fie că este vorba de educaţia din şcoală fie de educaţia permanentă, avănd un rol esenţial în dezvoltarea umană. un om fără o minimă bază culturala este un om total lipsit de esenţă. pentru că am ajuns în acest punct, trebuie să subliniez un aspect:cultură nu inseamnă doar centrul cultural, dar acesta ofera acces la cultură, acces la mijloace de educaţie şi autoeducaţie. Centru cultural ar trebui să ofere oamenilor şansa de a se regăsi între ei, şansa de se putea bucura împreună de atrtă, de literatură, de muzică, de a găsi oricând un loc în care să se bucure de frumos, de un loc în care cultura se află la ea acasă. Poate că mai aveam nevoie aici de o sală de spectacole, de o sală de muzeu, dar, pentru că ani la rând acestă instituţie s-a tot plimbat dintr-un loc în altul, care mai de care mai impropriu acestui scop, acest aşezământ este o mare realizare. Acum, cultura este la ea acasă, ocasă care îşi aşteptă oaspeţii, adică dumneavoastră, sinăienii oricând cu uşile deschise.
A consemnat Dan Vâlcea







Acum 70 de ani, la Vila Vanatori
Asa am intitulat un scurt articol cultural pe care l-am pus pe blogul meu despre Arhitectul Paul SMARANDESCU la Sinaia:
http://sinaia.over-blog.com/
Am cautat o adresa ca sa il pot trimite la ziar, dar n-am gasit!
Locul care mi s-a parut cel mai potrivit ca sa va pot scrie este interviul Ancai HOGEA.
Stimata Doamna, poate ca subiectul lucrarii mele sa aibe un interes pentru Centrul Cultural Sinaia.
In orce caz, caut care este adresa mail a redactiei ziarului.
A mea este in josul articolului despre Paul Smarandescu, articol pe care as vrea sa il public in ziarul InfoMONTAN, cu speranta sa gasesc de la cititori, amintirile care imi lipsesc pentru a completa biografia lui Paul Smarandescu, arhitectul Sinaii.
Emmanuel CRIVAT
emmanuel@crivat.info