CEI MAI BUNI POMPIERI DIN JUDEŢ, ÎN BUŞTENI
Luni, 30 Iunie 2008 • 370 Accesari (0 OnLine) • Lasa un Comentariu
Buşteniul are cei mai buni pompieri din Prahova. Dovada: locul fruntaş ocupat de către Serviciul Voluntar de Urgenţă la concursul desfăşurat zilele trecute la Ploieşti. Toate echipele de pompieri au trebuit să-şi demonstreze îndemânarea şi priceperea la toate probele pregătite de organizatori. La final, cel mai bun s-a dovedit a fi echipajul din Buşteni, cel care a obţinut cel mai bun timp şi cele mai multe puncte în cadrul concursului. „La Ploieşti a avut loc faza judeţeană a concursului desfăşurat între serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă. Suntem mândri că am ocupat locul fruntaş, deoarece am avut de înfruntat adversari destul de dificili. Mai mult, am avut de înfruntat şi condiţiile meteo, respectiv căldura sufocantă”, a precizat Gigi Haiduc, şef ISU Buşteni.Pe 13 iulie pompierii din Buşteni vor participa la faza naţională a concursului, atunci când se vor confrunta cu echipe din toată ţara în Târgovişte.
Adelina Anei
adelina@montan.tv
ZIUA PORŢILOR DESCHISE LA JANDARMERIA MONTANĂ
Luni, 30 Iunie 2008 • 780 Accesari (0 OnLine) • Lasa un Comentariu
Vineri, la Centrul Jandarmeriei Montane din Sinaia a avut loc Ziua Porţilor Deschise. Eveminentul a fost organizat, ca în fiecare an, cu ocazia Zilei Drapelului. La Stânca Sf. Ana, acolo unde este poligonul de pregătire al jandarmilor montani, copiii de la Centrul de Plasament, dar şi mai mulţi sinăieni au asistat la un exerciţiu de pregătire. Cei mai buni dintre ei, s-au urcat pe stâncă şi au efectuat un exerciţiu demonstrativ de salvare – evacuare. Mai exact, jandarmii montani au simulat salvarea unei persoane de pe stânca SF. Ana, aceasta fiind coborâtă pe o targă, cu ajutorul corzilor. Pe tot parcursul simulării, celor prezenţi li s-a vorbit despre complexitatea exerciţiului şi despre modul de intervenţie al jandarmilor montani. La final, cei prezenţi au rămas impresionaţi şi i-au felicitat pe jandarmi pentru modul în care au efectuat simularea în poligonul de instrucţie alpină. Ziua porţilor deschise la Jandarmeria Montană din Sinaia nu a reprezentat numai simularea exerciţiului demonstrativ. Mai exact, la final, cadrele unităţii au stat de vorbă cu micuţii de la centrul de plasament şi le-au oferit orfanilor cadouri.
Adelina ANEI
adelina@montan.tv
MAREA DEZAMĂGIRE
Luni, 30 Iunie 2008 • 413 Accesari (0 OnLine) • Lasa un Comentariu
După opt ani de speranţe şi iluzii de cele mai multe ori deşarte, naţionala României a reuşit o calificare de excepţie la Campionatul European de Fotbal. Era, de fapt, o încununare a muncii fotbaliştilor români şi, de ce nu, a antrenorului Piţurcă, hulit de unii şi apreciat de alţii. E drept, nu întotdeauna Piţi a fost lăudat de microbişti, mai mult, presa a făcut dezvăluiri despre trecutul său, legate de jocuri de noroc şi „activităţi” mai puţin ortodoxe, dar ce contau acele fapte, dacă rezultatele de la cârma naţionalei îl catalogau ca antrenor „cu fler”? Sprijinit de „naşul” Sandu şi de nea Mitică de la Ligă, omul şi-a văzut de treabă şi a reuşit ceea ce aşteptau suporterii de două ediţii de European: calificarea la turneul final. Ce bucurie pe suporteri când reprezentativa noastră a învins „Portocala mecanică” în grupe! Apoi, ce deziluzie la tragerea la sorţi! Aveam în faţă campioana şi vicecampioana „en titre” şi echipa Olandei, care cu siguranţă avea să încerce să-şi ia revanşa. Dar sorţii sunt sorţi, iar competiţia e competiţie.
Până la urmă, şanse de promovare existau, mai ales că la Naţională fuseseră convocaţi jucători cu experienţă şi notorietate în fotbalul european. Cu Mutu şi Chivu în echipă, parcă nu ne mai tremurau inimile chiar aşa.
Şi a început campionatul, iar băieţii noştri au reuşit un meci nul cu Franţa, vicecampioana mondială. Atunci au început calculele, care pe hârtie arătau frumos. E drept, primul meci nu a avut nimic spectaculos, am fi putut învinge Franţa dacă se juca mai ofensiv, dar ne-am zis cu toţii că băieţii se menajau pentru meciurile viitoare, doar aveam pretenţii la calificare. Apoi, speranţa că vom reuşi să-i învingerm pe italieni devenise aproape o certitudine, doar îi bătuseră olandezii, învinşii noştri din preliminarii. Şi am întâlnit, e drept, o Italie mai obosită ca altă dată, pe care iarăşi o puteam învinge, dar neşansa a făcut ca meciul să se termine la egalitate, 1-1. Tot mai aveam şanse, dar în meciul cu Olanda nu s-a văzut nimic. Parcă numeni nu a vrut să joace, aşa că după un usturător 2-0, a trebuit să ne facem bagajele şi să plecăm acasă. Am părăsit însă „grupa morţii” cu capul sus, doar era catalogată drpt cea mai grea grupă, cu echipele cotate cu cele mai multe şanse la titlu.
Apoi, nu ştiu câţi au realizat, dar a venit marea dezamăgire: grupa C, grupa de coşmar, s-a dovedit CEA MAI SLABĂ GRUPĂ, din care nici o echipă nu a trecut de sferturi! Mitul vedetelor noastre s-a spulberat, la fel şi mitul Piţurcă. De ce? Pentru că antrenorul naţonalei a deplasat la Euro 2008 o echipă totalmente defensivă, ceea ce demonstrează că tactica s-a bazat pe apărare şi mai puţin pe atac, iar în aceste condiţii, chiar dacă ne-am fi calificat în sferturi printr-o minune, tot nu puteam merge mai departe. Şi iată de ce fac această afirmaţie: echipa României a fost singura echipă de la acest campionat care a avut în lot doar… 4 atacanţi (Marica, Mutu, Daniel Niculae şi Marius Niculae)! Şi asta în condiţiile în care atacanţii sunt cei mai expuşi accidentărilor şi cartonaşelor galbene. Nu are rost să căutăm acum vinovaţi, dar ar trebuica Naţionala să se mai primenească şi să convoace jucători şi după valoare, nu după grade de rudenie, prietenii sau cumetrii. Ar trebui să se schimbe şi mentalitatea de joc, şi tactica, poate şi antrenorul. Pentru asta, însă, cred că trebuie schimbată chiar conducerea Federaţiei, chiar dacă va fi nevoie de multe tone de diluant, necesare dizolvării adezivului care fixează trainic, de atâţia ani, scaunele de dosurile veşnicilor diriguitori ai fotbalului românesc. Mi-e teamă, însă că asta nu se va întâmpla prea curând, chiar dacă preliminariile mondialului 2010 bat la uşă.
Dragoş Arsene
dragos@montan.tv
VETERANUL SCHIULUI PE IARBA
Luni, 30 Iunie 2008 • 1708 Accesari (0 OnLine) • Lasa un Comentariu
La 75 de ani, un barbat din Campina monitor de schi de profesie, schiaza si vara pe iarba spre uimirea turistilor. Nea Niculai ca despre el este vorba povesteste ca se da cu schiurile inca din copilarie, de la varsta de 10 ani. Pentru ca nu se mai satura de schiat, nea Nicu si-a facut rost de o pereche de schiuri speciale ca niste senile aduse din tocmai din Italia cu care aluneca pe partiile verzi din timpul verii. Pe nea Nicu cum il alinta prietenii, il poti vedea aproape la fiecare sfarsit de saptamana, pe partiile de la Cota 2000 din Sinaia. Plin de viata, cu un rucsac mare in spate si bete de schi in mana, nici nu ai spune ca poarta “povara” celor 75 de primaveri. Odata ajuns cu telecabina la Cota 2000, pregatirea pentru ture dureaza ceva timp in care scoate claparii, schiurile cu rotile si cateva jaloane. Nea Nicu este atat de pasionat de schi incat pentru el nu mai conteaza daca partia e cu zapada, cu iarba sau cu hopuri…
De cat timp schiati?
Niculai Necula, schior: Dom’le, schiez de vreo 65 de ani, mie imi place mai mult pe iarba ca e mai spectaculos, dar si pe zapada, insa oricine poate pe zapada , asa ca prefer…iarba. Nu, nu ati vazut cum luam virajul asa de usor. Nici la varsta asta nu nu ma opresc, imi este drag sa schiez pe iarba.Sper sa o duc asa multi ani incolo…bineinteles daca m-or mai tine genunchii, rade.
Cunoscatorii spun ca echipamentul pentru schiat pe iarba este un pic diferit fata de cel obisnuit. Schiurile sunt din metal si au senile cu rotile. Mai sunt clapari si betele.
Niculai Necula schior- “Am niste schiuri speciale aduse de un prieten din Italia cu care se schiaza numai pe iarba. Le-am asteptat ceva timp, dar prietenul meu stia ca mi le doream demult. E greu schiatul pe iarba? Nu e greu, ca instructor pot sa-I arat oricui cum sa stea cu corpul aplecat in fata, si la viraje cum sa puncteze…Insa nu prea am cui sa-I predau acest sport, ca multi nu vad cu ochi buni schiatul pe iarba…Au impresia ca sunt intr-o ureche…”
La neobisnuita aparitie a schiorului pe role, turistii aflati la Cota 2000 din Sinaia, au ramas uimiti atat de echipamentul neobisnuit, dar mai ales de vitalitatea barbatului care nu vrea sa renunte in ruptul capului la sportul care l-a consacrat.
“Prima oara am crezut ca nu vad bine, nu am stiut ce traznaie mai e si chestia asta. Apoi m-am dumirit. Este exceptional, la varsta lui ii bate pe multi, cu mult mai tineri… Nu cred ca as avea curajul sa incerc, am avut o experienta trista cu schiatul pe zapada cand m-am invinetit toata. Oricum este destul de hazliu sa-l vezi cum coboara la vale printre jaloane facand: Hop, hop…”, povesteste Marilena Nistorescu, o turista din Braila.
In tarile cu traditie schiul pe iarba este destul de des intalnit. Anul acesta Federatia Internationala de Schi, va organiza Cupa Mondiala de schi pe iarba. Cele mai bune partii pentru alunecat pe iarba verde sunt in Austria, Elvetia, Cehia si Italia.
Razvan Bunea
razvan@montan.tv
SINAIA SUMMER RACE
Luni, 30 Iunie 2008 • 561 Accesari (0 OnLine) • 1 Comentariu
Pentru prima dată, în Bucegi, s-a organizat concursul de alergare montană Sinaia Summer Race. La start s-au înscris aproximativ 60 de persoane venite din toate colţurile ţării. La concursul de alergare montană au putut participa iubitori ai sportului, fără limită de vârstă. Cross-ul, în premieră la Sinaia, s-a organizat cu sprijinul Salvamontului şi a Primăriei. Start-ul a fost dat sâmbătă, la orele 10.00, iar participanţilor le-a fost explicat înainte traseul pe care trebuie să-l parcurgă. „Concursul s-a organizat pentru prima dată la Sinaia şi pentru a doua oară în România, iar după maratonul Piatra Craiului, aceasta este a doua competiţie de alergare montană. Nu am avut anumite categorii de persoane care să se înscrie, asta pentru că toată lumea este acceptată”, a spus Lucian Clinciu, reprezentant Asociaţia Sport – Natură Piatra Craiului. Iubitorii de alergări montane au avut de parcurs un traseu destul de dificil, cu câteva puncte de oprire. Aceştia au plecat din punctul Ceramică, aflat în apropierea castelului Peleş, linia de sosire fiind la cota 2000.
Adelina ANEI
adelina@montan.tv
ŞOFERIŢA IMPRUDENTĂ
Luni, 30 Iunie 2008 • 373 Accesari (0 OnLine) • Lasa un Comentariu
Accident spectaculos pe Drumul National 1 in dimineata de joi, 26 iunie, la intrarea in statiunea Sinaia, in urma caruia două persoane sau pot spune ca s-au nascut a doua oara. O femeie aflata la volanul unei autoutilitare nu a adaptat viteza intr-o curba periculoasa, a parasit carosabilul si s-a rasturnat intr-un sant. Nu putin a lipsit ca doi muncitori aflati pe o schela amplasata in apropiere sa fie striviti de bolid. Din fericire toti cei implicati in accident, au scapat teferi dar spun ca au tras o sperietură zdravăna.
Autoutilitara incarcata cu zarzavat venea de la Ploiesti si se indrepta spre Busteni. La un moment dat, femeia aflata la volan nu a tinut cont de viteza masinii intr-o curba periculoasa, a pierdut controlul volanului si s-a rasturnat intr-un sant de beton aflat pe marginea drumului. Martorii care au ajutat victimele sa iasa dintre fiare spun ca nu putin a lipsit ca si ei sa fie striviti de masina
“Am vazut cum masina a venit in viteza, nu s-a mai putut redresa in curba si s-a rasturnat in santul de langa poarta 2 a Uzinei Mecanica Fina din Sinaia. Din fericire, cand i-am scos pe pasageri din masina rasturnata, acestia nu aveau nici o zgarietura.”
“Am ajutat la scoaterea celor 2 care au ramas prinsi in cabina dar tragedia putea sa fie si mai mare deoarece noi lucram aici pe schela si nu mai lipseau decat cativa metri sa fim loviti in plin”, ne-au povestit doi zugravi, martori la accident.
La fata locului s-au deplasat imediat echipajele de la ambulanta si descarcerare. Pana la sosirea unui utilaj greu care sa poata scoate masina din sant, traficul rutier pe Drumul Judetean s-a desfasurat normal. Politistii atrag atentia conducatorilor sa respecte conduita preventiva astfel incat sa nu se ajunga la asemenea evenimente nedorite
Răzvan Bunea
razvan@montan.tv
INCENDIU PE DN1
Luni, 30 Iunie 2008 • 525 Accesari (0 OnLine) • Lasa un Comentariu
Două persoane au trait momente de groaza dupa ce au observat ca una dintre rotile masinii in care se aflau a luat foc. Incidentul s-a produs miercuri dupa amiaza pe Drumul National nr.1 in dreptul localitatii Sinaia. Pasagerii spun ca s-au ales cu o spaima grozava.
Din cauza caldurii dar si a instalatiei electrice improvizate, soferul autoturismului aflat in trafic a observat ca unul dintre pneurile masinii s-a aprins. Speriat acesta a tras imediat in afara carosabilului si impreuna cu unul dintre pasageri aflati in masina au sarit imediat sa stinga focul care risca sa se intinda si la restul automobilului. Pentru ca nu au putut să stingă incendiul, acestia au apelat numărul de urgenţă 112.
Alertate, echipajele de Ambulanta, Politie si Descarcerare au ajuns imediat la fata locului. Operatiunea de stingere a focului a durat mai putin de 10 minute.
“Am ajuns imediat la locul interventiei am gasit masina in flacari iar incendiul se manifesta la una dintre rotile din fata si la motor. Interventia de lichidare a foculyui a durat mai putin de zece minute. Daca nu se intervenea la timp intreg autoturismul s-ar fi facut scrum. Cauza preliminara a incendiului este caldura excesiva la roata si instalatia electrica defectuasa.”, a declarat plutonierul major Florinel Coman de la Detasamentul Pompierilor militari Sinaia
Pompierii militari spun ca nu este primul incident de acest fel, deoarece s-au mai confruntat cu astfel de cazuri. Acestia vor deschide o ancheta pentru stabilirea cazelor exacte care au dus la producerea flacarilor.
Razvan Bunea
razvan@montan.tv
Rupere de nori cu inundaţii la munte
Luni, 30 Iunie 2008 • 493 Accesari (0 OnLine) • Lasa un Comentariu
O rupere de nori însoţită de descărcări electrice a bulversat circulaţia rutieră pe Valea Prahovei care a fost îngreunată şi parţial blocată în zona gării din Sinaia. După ce a plouat puternic timp de aproximativ o jumătate de oră, pe drumul naţional nr. 1 s-a circulat cu mare dificultate. Asta deoarece sistemul de canalizare nu a mai făcut faţă, iar apa a năvălit pe carosabil, dând mari bătăi de cap şoferilor care au fost nevoiţi să se oprească. În unele zone apa măsura mai bine de jumătate de metru.
Aversa însoţită de piatră şi descărcări electrice a început în jurul prânzului şi a durat doar jumătate de oră, timp în care torenţii de pe versanţi au năvălit în şosea. Apa şi aluviunile aduse de pe munte au dat mari bătăi de cap participanţilor la trafic. Şoferii şi pietonii au fost puşi la grea încercare şi abia s-au încumetat să treacă prin zona inundată.
Solicitaţi prin serviciul de urgenţă 112, pompierii militari au intervenit cu motopompele pentru a desfunda canalizările care nu mai puteau face faţă.
„Detaşamentul de pompieri Sinaia a intervenit cu motopompele din dotare pentru evacuarea apei de pe carosabilul inundat, unde apa măsura mai bine de 40 de centimetri, iar circulatia a fost blocată după ce mai multe autoturisme au ramas în apă. La fiecare ploaie mai puternică suntem solicitaţi din cauza sistemului de canalizare care se înfundă imediat.”
Intervenţia pompierilor a fost destul de dificilă, şi asta pentru că apa măsura mai bine de o jumătate de metru pe un sens de mers. Nu este pentru prima dată când pe drumul naţional nr. 1 se circulă cu dificultate din cauza canalizărilor care nu mai fac faţă şuvoaielor de apă.
Razvan Bunea
Ziarul infoMontan nr. 36
Luni, 30 Iunie 2008 • 522 Accesari (0 OnLine) • Lasa un Comentariu
infoMontan nr. 36 - download





Sus



Comentarii Recente